Primăria îți dă bani să-ți plătești apa și canalizarea

Un nou ajutor social se oferă, începând din această lună. Persoanele sau familiile cu venituri mici pot solicita bani pentru plata apei de consum și a canalizării. Care sunt condițiile:

În urma modificării aduse legii din 2006, privind apa și canalizarea, cetățenii pot beneficia de un ajutor financiar pentru plata acestora.

Astfel, începând cu 3 august, se pot depune, la primării, dosarele de solicitare a acestui ajutor.

Plata serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se face în limita a 75 litri de apă/persoană/zi. Banii vor proveni de la bugetul local și vor acoperi cel puțin 50% din costul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare.

Limitele de venituri până la care se acordă ajutorul lunar pentru plata apei și canalizării sunt cele prevăzute în OUG 70/2011. Și anume, de 786 de lei per membru de familie și 1.082 pentru persoanele singure.

„Sunt niște prevederi în acest sens, așa că bineînțeles că vom oferi și acest tip de ajutor, pe lângă celelalte pe care le mai oferim. Dosarele se depun la Direcția de Servicii Sociale. Cei interesați pentru mai multe detalii și care doresc să solicite un astfel de ajutor sunt așteptați așadar la sediul de pe Dornei”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: