Prețul de vânzare și chiriile pentru locuințele ANL au fost majorate cu peste 50%

Prețul de vânzare al apartamentelor ANL și chiriile acestora vor exploda în plină criză economică. Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a semnat un ordin prin care valoarea acestor locuințe se majorează cu peste 50%. AFLĂ cât costă acum un apartament:

Prețul chiriilor și cel de vânzare pentru locuințele ANL explodează în plină criză!

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a semnat un ordin prin care valoarea de înlocuire pe metru pătrat a locuințelor ANL a fost majorată cu peste 50%.

Valoarea pentru 2020 a fost stabilită la 2.996,00 lei/mp inclusiv TVA, în timp ce anul trecut valoarea a fost stabilită la 1.916,42 lei/mp inclusiv TVA.

Aplicând formula de calcul, prețul un apartament cu două camere de 55 de mp construit prin ANL costă anul acesta 164.780 lei, adică apoximativ 34.000 de euro.

Conform procedurilor legale, valoarea de vânzare a unei locuințe ANL se calculează de către autorităţile administraţiei publice locale şi reprezintă valoarea de înlocuire pe metru pătrat, multiplicată cu suprafaţa construită efectivă, inclusiv cotele indivize, diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia.

O situație similară este în cazul chiriilor locuințelor ANL.

Sursa: Ziarul Financiar 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: