Peste 100 de mașini abandonate pe domeniul public, ridicate! Alte 16, în vizorul Poliției Locale Bistrița

Acțiunea de ridicare a mașinilor abandonate pe domeniul public continuă. Peste 100 de mașini au fost ridicate din locul în care se aflau. Alte 16 sunt în vizorul Poliției Locale.

Bistrița era un oraș împânzit de mașini abandonate pe domeniul public. Începând de anul trecut, acțiunile de ridicare ale acestora s-au intensificat.

În anul 2024 au fost ridicate 100 de autovehicule, fie prin reacția proprietarilor la somațiile emise de polițiștii locali fie prin demersurile administrative ale Primăriei Bistrița” transmite Poliția Locală Bistrița.

De la începutul anului 2025, alte patru autoturisme au fost ridicate de pe domeniul public. Și mai sunt și altele în vizor.

”De la începutul anului până în prezent au fost ridicate deja 4 autovehicule abandonate pe domeniul public al municipiului. Un număr de 16 vehicule au fost, de asemenea, înregistrate de la începutul acestui an, în vederea efectuării de verificări suplimentare conform prevederilor Legii 421/2002” se arată în același comunicat.

Acțiunile de acest gen vor continua, iar bistrițenii sunt încurajați să semnalizeze orice astfel de situație.

Dacă observați pe domeniul public al municipiului vehicule despre care aveți suspiciunea că sunt abandonate sau fără proprietar, vă rugăm să sesizați dispeceratul Poliției Locale la numărul 0263/239 376, pentru a efectua verificările conform prevederilor Legii 421/2002” transmite Poliția Locală Bistrița.

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Pe strada Pietrosul sunt cel putin 4 autoturisme abandonate de cel putin 2 ani, dar nimeni nimic, luati-le toate daca tot faceti aceasta campanie. Multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: