Mâine, 15 septembrie, de la ora 19.00, avem ocazaia să participăm la un nou spectacol de dans contemporan și performance – PATOSFERA. Spectacolul este GRATUIT pentru persoanele sub 18 ani.
Ar fi păcat să ratați marți, 15 septembrie, de la ora 19.00, la Palatul Culturii – spectacolul de dans contemporan Patosfera. Alături de coregrafa Mădălina Dan, pe scenă evoluează și cinci performeri: Georgeta Corca, Mariana Gavriciuc, Nanci/Cristian Nanculescu și Virginia Negru.
George Pleșca și Denis Bolborea semnează muzica spectacolului.
Întreaga echipă ne propune un univers fragil și strălucitor, specific gândirii ecologice, din care răzbate – nu fără ironie și emoție – o odă trap a artistului către el însuși.
Mădălina Dan este coregrafă și performer, una dintre creatoarele consacrate în dansul contemporan din România, activă pe scenele internaționale, dar și foarte prezentă și implicată în contextul coregrafic local, în care investește cu generozitate timp, energie și cunoaștere.
Artista creează conținuturi și metodologii de lucru pe care le împărtășește în contexte care devin spații de comunicare, fiind un adevărat explorator și conector între oameni, colective și idei.
Este absolventă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București și a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică din București – secţia Coregrafie.
Tot la UNATC a absolvit și un master în scriere dramatică. Între 1998 și 2003, a fost membră a companiei de dans „Oleg Danovski” din Constanţa.
Între 2014-2016, a studiat în Berlin la HZ (Hochschulübergreifende Zentrum Tanz Berlin) în programul masteral SoDA (Solo/Dance/Authorship).
În 2015, primește Premiul CNDB, iar în 2016 este Artistă asociată a Centrului Național al Dansului București.
Este implicată în programul de mentorat din cadrul Academiei de Dans și Performance, program intensiv de educație și formare în dansul contemporan, desfășurat la Centrul Național al Dansului.











