Italian „ușurat” de 700 de lei și telefon de un tânăr din Lechința

Un italian a rămas ieri fără 700 de lei și telefonul mobil. Bunurile i-au fost furate de un tânăr din Lechința, care a fost reținut pentru 24 de ore.

Astăzi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 21 de ani din Lechința, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Din cercetările și investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în după-masa de ieri, 29 decembrie, acesta ar fi sustras suma de 700 lei și un telefon mobil, unui bărbat de 74 de ani, cetățean italian cu domiciliul în județul Suceava care se afla pe bancheta din spate a unui autoturism, împreună cu o femeie de 35 de ani. Totodată, în momentul în care bărbatul de 74 de ani ar fi coborât din autoturism, tânărul l-ar fi lovit, după care ar fi fugit”, potrivit IPJ BN.

În scurt timp, tânărul a fost găsit de polițiști, iar în urma audierilor, a fost reținut pentru 24 de ore.

Astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, polițiștii au recuperat telefonul furat, fiind restituit păgubitului.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: