Ioan Turc: Tomberoanele subterane de pe Petre Ispirescu nu sunt permanente!

Una dintre soluțiile administrației locale pentru colectarea „ca la carte” a deșeurilor e folosirea de tomberoane subterane. O astfel de „construcție” a apărut pe strada Petre Ispirescu. „E doar temporar amplasată acolo, pentru ca bistrițenii să vadă CE înseamnă acest sistem de colectare!”, a declarat Ioan Turc.

În cadrul unei conferințe de presă, primarul Ioan Turc anunța că ia în considerare, odată cu expirarea contractului actual cu Supercom, să aducă și la Bistrița tomberoane subterane. Modelul de inspirație ar fi fost cel de la Cluj, unde un astfel de sistem funcționează deja de ceva timp.

Zilele trecute, o astfel de platformă a fost amplasată pe strada Petre Ispirescu.

Primele pubele îngropate au ajuns la Bistrița!

Primarul Bistriței a explicat că această „construcție” e doar cu titlu de mostră, și nu e permanentă.

Aceasta este doar o mostră. Să vadă bistrițenii cum funcționează un astfel de sistem. Mangalia a fost primul oraș care a folosit acest sistem. De aceea am vrut să vadă și bistrițenii. Voi face o consultație publică, voi întreba bistrițenii dacă le place sau nu, și apoi vom vedea dacă vom implementa sau nu un astfel de proiect”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Ioan Turc.

Firma care produce astfel de tomberoane a dat această mostră… cu împrumut, gratuit.

E o firmă de la noi din județ, peste care am dat întâmplător. De fapt, e singurul din țară care face astfel de sisteme. I-am solicitat să pună aceste tomberoane cu titlu de mostră, deci nu am plătit nimic. Am emis un aviz de urbanism, ca să poată să amplaseze acolo construcția, cu caracter temporar. Pentru că tomberoanele acestea sunt amplasate doar temporar, ca bistrițenii să vadă. Apoi firma aceasta își va lua înapoi sistemul”, a mai explicat Turc.

Edilul a declarat că ia în considerare accesarea de fonduri europene pentru implementarea unui astfel de sistem de colectare deșeuri.

Dacă bistrițenii vor spune că le place un asemenea sistem, mă gândesc să accesăm fonduri europene. Deja am demarat consultări privind modul de accesare al fondurilor necesare pentru un astfel de proiect. dar oricum, mai este timp. Doar în iunie expiră contractul actual. Și vom face apoi demersurile necesare. Dar, dacă bistrițenii vor vrea un asemenea sistem, atunci pe acesta vom merge. Bineînțeles, asta nu înseamnă neapărat că firma care a pus această mostră va și câștiga proiectul. Dar vom merge pe proiect pe fonduri europene. Cu licitații, autorizații de construire pentru amplasare permanentă, etc”, a concluzionat primarul Ioan Turc.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: