INEDIT! Via Transilvanica, promovată de Poșta Română și transpusă într-o colecție de timbre în ediție limitată

Cel mai lung și cunoscut traseu de drumeții din țară, Via Transilvanica, este promovat și de Poșta Română, printr-o colecție de timbre în ediție limitată. Sunt înfățișate simbolurile Via Transilvanica precum: bornele, un carnet de drumeț plin de ștampile sau harta traseului.

Povestea celui mai lung traseu de drumeții va fi spusă și de timbre. Simbolurile traseului Via Transilvanica sunt transpuse într-o colecție de timbre, în ediție limitată.

Printre simbolurile care vor putea fi admirate în colecția pregătită de Romfilatelia și Poșta Română se numără o bornă de andezit, un carnet de drumeț plin de ștampile, voluntarii care au contribuit la amenajarea traseului, drumeții sau harta traseului.

„Patru timbre și colițe care spun mai mult decât povestea traseului, ele se leagă de ce rămâne după o experiență pe Via Transilvanica: timpul cu tine și cu oamenii drumului, miile de pași realizați pe potecă, imaginile care rămân pentru totdeauna pe retină sau descoperirile pe care le faci pe cale.

Visăm ca în perioada următoare această colecție să facă înconjurul lumii. Să ajungă măcar în cele 62 de țări din care au venit, până astăzi, drumeți pe Via Transilvanica. Dar și dincolo de ele. Ar fi un mod frumos prin care drumul care unește să continue să lege oameni, chiar și dincolo de cei peste 1.600 de kilometri ai săi.

Dacă unul dintre aceste timbre ajunge într-un colț îndepărtat al lumii, ne-am bucura să poarte, pe lângă o scrisoare sau un mesaj și invitația de a veni pe traseu, de a pune rucsacul în spate și de a descoperi România așa cum se poate cunoaște și iubi cel mai bine: la pas”, transmite asociația Tășuleasa Social, promotorul acestui proiect.

Colecția este disponibilă, începând de ieri, în magazinele Romfilatelia, online, dar și la oficiile poștale din întreaga țară.

Foto: Via Transilvanica 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: