În Joia Mare, imagini dure la Năsăud: Miel jupuit în plină stradă

Înainte de Paștile ortodocșilor, știm că mielul este animalul cel mai căutat pentru consum și sacrificare. Ei bine, două persoane au fost fotografiate în timp ce jupuiau un miel în Orașul Academicienilor.

Legea nescrisă a tăierii mieilor spune că sacrificarea mieilor nu trebuie să aibe loc în Vinerea Mare. Nicidecum Sâmbăta dinaintea Paștilor, pentru că ai putea rămâne fără timp de a-i pregăti. Totuși, pentru a rămâne proaspeți, mieii sunt sacrificați de mulți în Joia Mare.

Cei doi cetățeni din Năsăud au scos mielul dintr-un sac de rafie, i-au prins picioarele cu un lemn, îl sprijineau cu capul în jos de un copac și au început jupuirea lui. Întreaga scenă s-a întâmplat în plină stradă, în această dimineață la Năsăud.

O năsăudeancă a publicat fotografia cu cei doi pe un grup de Facebook, iar cei de pe rețelele de socializare nu au întârziat să comenteze fenomenul. Postarea a strâns zeci de reacții și comentarii. Fotografiile i-au amuzat pe mulți dintre ei, dar au fost și comentarii în care apostrofau gestul celor doi.

ARTICOLE SIMILARE

12 COMENTARII

  1. Am impresia ca, se simteau tot la „‘tara”‘,de unde si proveneau! Nesimtire si lipsa de educatie,……putin spus ! Cu astfel de comportament de tip feudal,nu putem progresa !

  2. Oare la omorat?
    Cine a facut crima?
    Politia animalelor s a sesizat?
    Cum ma apara pe mine politia sa pot circula linistit pe strazile din romania?
    Daca incepe vreun razboi vor avea o scuza, pana atunci la inchisoare!

  3. Invidioșilor! Vi ciuda pe oamenii aia că au avut bani de miel! Și amu de răutate i-ați reclama și la protecția animalelor! Ce oameni de nimica!!!

  4. Orice ar spune lumea, nu este normal. Trec copii mici poate, ai caror parinti nu sunt dispusi la a le oferi asemenea imagini.
    O fi fost si pe teren public…

  5. Nu aveți de lucru cei de la Năsăud, dați amenzi doar la cei ce le plătesc, da la drogați din Bistrița și cei ce sufla in pungi pe la colturi nu îi vedeți.

  6. Ce tu nu mănânci carne de miel ,nu este procesul tot prin sacrificare ,ce vă tot……când voi rupeți supermarketurile ,unde vroiai sa îl taie îi bucătărie ,da când vedeți drogați în ziua mare un pericol pentru copii nu poate exista ,masuri nu ia nimeni în privința lor ,la ce nu trebuie repede se alarmează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: