FOTO/VIDEO – SALVA: Două mașini făcute praf și 800 de litri de motorină împrăștiați pe jos, după o neacordare de prioritate

Un accident rutier a avut loc în Salva, în această seară. Un autoturism nu a acordat prioritate unei alte mașini care circula regulamentar, lovind-o în plin. Aceasta de pe urmă a ricoșat în rezervorul unui autotren, spărgându-l. Pompierii au intervenit rapid pentru a preveni orice explozie și a curăța cei aproape 800 de litri de combustibil de pe carosabil.

Un Logan cu numere de Maramureș care se îndrepta dinspre Beclean spre Sighet, la intersecția cu DN 17 C, în Salva, nu a acordat prioritate unui autoturism Audi ce se îndrepta spre Năsăud, circulând regulamentar.

În urma impactului, cele două mașini au fost puternic avariate, iar Audi a ricoșat în rezervorul unui autotren care staționa. Impactul puternic a făcut ca rezervorul de 800 de litri să se spargă. Din fericire, șoferul autotrenului, un localnic din Sighet, a oprit motorul imediat, astfel că acesta nu s-a aprins.

Dacă ocupanții Loganului – doi bunici de aproximativ 70 de ani, cu doi nepoți, ocupanții din Audi – un tânăr bistrițean, cu soția sa și șoferul autotrenului au scăpat teferi, pompierii au avut de lucru cu motorina care se scurgea din rezervorul autotrenului.

Zona a trebuit delimitată și curățată de echipajele ISU BN, pentru a nu se produce vreo nenorocire.

TIR-ul era încărcat cu 24 tone de hârtie, și trebuie să aștepte un rezervor nou pentru a-și putea continua deplasarea.

Pompierii militari de la Năsăud au fost direcționați la Salva. Au fost implicate două autoturisme și un autotren care staționa. Din fericire, nu au fost implicate victime omenești.

În urma impactului, rezervorul autotrenului s-a spart și aproape 800 de litri de motorină au ajuns pe carosabil pe o suprafață de circa 100 de metri. Pompierii au luat măsurile de protecție împotriva incendiilor pentru împiedicarea producerii unei deflagrații, și împreună cu reprezentanții de la Drumuri Naționale au procedat la curățarea carosabilului. Interevenția a durat aproximativ 40 de minute, traficul desfășurându-se, în prezent, pe o singură bandă de circulație”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU BN.

Polițiștii se află în zonă, pentru a dirija circulația.

[arve url=”https://youtu.be/MackXU-T_QQ” loop=”no” muted=”no” /]

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: