FOTO/VIDEO: Buni sunt sânii tăi, mai presus decât vinul…

Buni sunt sânii tăi mai presus decât vinul, iar mireasma mirurilor tale – mai presus decât toate aromele…”, „Mir deșertat este numele Tău”, „În mireasma mirurilor tale vom alerga”, „Iată, ești frumoasă cea aproape de mine”, „Întoarce-te, Sulamita! Întoarce-te ca să te privim”, „Puneți peste mine iubire și întăriți-mă cu miruri”, „De dormit dormeam, dar inima-mi veghea” – acestea sunt doar câteva dintre răscolitoarele titluri ale zecilor de lucrări care se așteaptă descoperite în apropierea Bisericii Evanghelice, la Galeria Concentric.

Spațiul expozițional coordonat de Marin Ecedi a celebrat ieri seară un an de existență cu o degustare de vinuri oferită de Crama Jelna și o spectaculoasă expoziție de grafică, pictură și desen intitulată „Octava astrală a inimii” și semnată de artista Doina Mihăilescu – pictor, restaurator și profesor universitar la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, laureata premiului național UAP pentru Artă Plastică Religioasă și Restaurare, în 2016.

De ce Octava astrală a inimiiDoina Mihăilescu a realizat cu doi ani în urmă, la Palatul Mogoșoaia din București, o expoziție intitulată Octava Celestă. Lucrările expuse în Galeria Concetric reiau tema octavei concentrându-se pe dimensiunea inimii și a iubirii – a explicat criticul de artă Oliv Mircea, ieri seară, amintind publicului prezent că ideea pictoriței a pornit de la cea mai mare descoperire a muzicianului de prim rang pe care România l-a dat în partea a doua a secolului 20 – Sergiu Celibidache: „În fața misterului lumii, Sergiu Celibidache a venit nu atât cu interpretartea impecabilă pe care o oferea diferitelor fragmente muzicale, ci cu faptul că de fiecare dată punea în evidență octava…”, acel interval de opt note muzicale consecutive instaurat între două sunete… „De la a cincea octavă se ajunge la acel sunet pe care instrumentele îl percep foarte greu. Acelei octave Sergiu Celibidache i-a spus octava celestă, octava astrală – atent fiind la felul în care diferitele instrumente prind această octavă și încercând să le compatibilizeze. De ce era nevoie de acest lucru? Pentru că atunci avem siguranța că mai aude cineva muzica: acel Nevăzut din Ceruri aude muzica…”.

Oliv Mircea a mai remarcat că Doina Mihăilescu încearcă, la rândul său, să caute în Cântarea Cântărilor un imn – o serie de cinci poeme pe care le-a reținut tradiția biblică, tradiția textelor sacre. „Caută acel sunet extraordinar care de data aceasta este tradus în linii, în culori, în viziuni și priviri, încercând să le redea privirii celui care îi vine în întâmpinare…”, a mai spus Oliv Mircea, prezentând cele aproape 50 de lucrări de „pictură liturgică” de diferite dimensiuni, care acoperă doi ani de creație ai artistei (2015 – 2017) – un exercițiu spiritual de care oricine are nevoie.

Motivându-și demersul artistic, Doina Mihăilescu a povestit celor prezenți la vernisaj despre cele două personaje din Cântarea Cântărilor care își cântă unul altuia frumusețea, parfumul, comparându-se cu plantele, cu animalele, cu cerul, cu pământul, cu fructele, cu pietrele prețioase sau cu munții – căutându-se unul pe altul în grădini, regăsindu-se apoi în îmbrățișări tainice…

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: