După luni de zile în care s-a tot vorbit despre DN 17 și s-au făcut expertize, a venit momentul să înceapă lucrările. Astăzi deja s-au instalat șantierele: semafoare, utilaje, freze de asfalt. CÂND se estimează că vor fi gata:
Traficul pe DN 17 – Unirea – Tihuța – se desfășoară cu dificultate, începând din această dimineață. Iar acest lucru se datorează începerii lucrărilor de reabilitare a carosabilului.
DN 17 era plin de valuri și gropi, situație care a pus în pericol viețile miilor de șoferi care tranzitau zilnic zona.
Lucrările sunt începute de către DRDP Cluj și vor fi finalizate de către constructorii MIS Grup și ARL.
”Pe DN 17, pe sectorul cuprins între localitățile Unirea și Tihuța, lucrările aferente straturilor inferioare ale structurii rutiere, respectiv stratul de bază și cel de legătură, sunt executate în regie proprie, prin Secția Producție din cadrul DRDP Cluj.
Lucrările de așternere a stratului de uzură urmează să fie realizate de către prestatori” a declarat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, Anca Pop, purtătorul de cuvânt al DRDP Cluj.
Mai exact, DRDP Cluj va turna cele două straturi, iar în urma lor vor veni MIS Grup, implicit ARL, în funcție de tronson.
Lucrările sunt estimate să dureze undeva la maxim două luni de zile, în funcție de condițiile meteo.
”Prestatorii nu vor trebui să aștepte să finalizăm noi întregul tronson. Vor putea începe și ei să toarne stratul de uzură, pe porțiuni. Astfel că, în funcție și de vreme, lucrările să dureze undeva maxim două luni de zile!” au concluzionat reprezentanții DRDP Cluj.
Despre situația îngrijorătoare de pe DN 17 puteți reciti aici:













