FOTO: Ies la lumină desenele fantastice ale lui Ernő Teleki, ultimul proprietar al castelului din Posmuș, aristocratul deportat la Canalul Dunăre-Marea Neagră

Mâine, la vernisajul expoziției „Împletit de timp: Posmuș/Paszmos/Paßbusch printre istorii și oameni”, vor putea fi admirate inclusiv desenele lui Ernő Teleki – ultimul proprietar al castelului din familia nobiliară. Desenele provin din colecția Muzeului de Arte Frumoase – Galeria Națională Maghiară, Budapesta. Reproducerile lor sunt aduse pentru prima oară într-o expoziție în Transilvania.

Mâine, la Castelul Teleki din Posmuș, vor fi expuse, printre altele, și câteva desene fantastice – la propriu și la figurat.

Sunt desene care „surprind ruptura din biografia lui Teleki Ernő, ultimul proprietar al castelului din familie, aristocrat deportat la Canalul Dunăre-Marea Neagră și apoi trimis în domiciliu obligatoriu în Dobrogea pentru o perioadă nedeterminată.

Umorul și satira îi devin „arme” într-o luptă cu limitele proprii, în condițiile unor pierderi semnificative. Starea deplorabilă a castelului după distrugerile, jafurile și vandalizările din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și după, este vizibilă și în desene. Acestea, la rândul lor, ne permit să citim starea psihică a lui Ernő.

Realul se împletește cu fantasticul… Monștrii, figurile diforme și diavolii nu sunt nimic altceva decât reprezentări pentru cruzimea și grosolănia resimțită„, explică voluntarii Petrus Italus Trust – Alianta pentru patrimoniul bistritean. 

Desenele lui Teleki Ernő sunt păstrate în colecția Muzeului de Arte Frumoase – Galeria Națională Maghiară din Budapesta.

Mai multe detalii despre vernisaj puteți afla de aici:

Împletit de timp: Posmuș / Paszmos / Paßbusch printre istorii și oameni. Istoria politico-economică a Posmușului, în dialog cu istoria familiei nobiliare Teleki

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: