Fostul director medical de la Ambulanță Călin Ganea vrea să scape și din arestul la domiciliu

Fostul director medical al Serviciului de Ambulanță Județean, Călin Ganea, vrea să scape și din arestul la domiciliu, după ce judecătorii au înlocuit arestul preventiv cu arest la domiciliu. Judecătorii se vor pronunța cu privire la cererea sa zilele acestea.

Fostul director medical al Serviciului de Ambulanță Județean, Călin Ganea a fost arestat preventiv în 15 mai, fiind acuzat de procurori de agresiune sexuală și folosirea abuzivă a funcției în scopuri sexuale.

La scurt timp a contestat măsura prevenitivă, iar judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud au hotărât să fie cercetat în arest la domiciliu.

Fostul director medical a contestat și această măsură preventivă stabilită de Tribunal, cererea sa urmând să se judece peste două zile, la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

O angajată a Serviciului de Ambulanță Județean a depus plângere penală împotriva fostului director medical. Potrivit procurorilor, aceasta era terorizată de bărbat încă din anul 2023. Călin Ganea ar fi pretins favoruri de natură sexuală în mod repetat și a amenințat-o pe femeie că o lasă fără slujba de la SAJ.

Mai puteți citi pe acest subiect:

Directorul medical de la SAJ BN ar fi terorizat-o din 2023 pe angajata ce l-a denunțat! A amenințat-o și c-o lasă fără job

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: