Aproape jumătate de an, un bărbat din Lunca Ilvei nu a plătit niciun leu furnizorului de electricitate. Mai mult, după 5 luni, Electrica îi datora peste 250 de lei. Toate acestea, după ce bărbatul a investit 10.000 de lei în panouri solare.
Zaharie Ionuț Rus, un consilier local și responsabil de revizie și întreținere instalații electrice la CFR din Lunca Ilvei, a reușit performanța de a nu plăti niciun leu către furnizorul de electricitate preț de 5 luni. Mai mult, după această perioadă, Electrica îi datora 250 de lei, sumă care se va mări în următoarele luni, dacă soarele va străluci în județul nostru.
Bistrițeanul a profitat de programul Casa Verde, care presupune sprijin financiar de la Guvern pentru montarea de panouri fotovoltaice. Statul i-a dat 20.000 de lei, iar el a mai contribuit cu 10.000 de lei, pentru un kit de 21 de panouri solare de 6 kilowati.
„Mi-am făcut cerere de înscriere pentru suvenție pentru panouri fotovoltaice la începutul anului 2019. Partea de confirmare și validare a finanțării a venit la sfârșitul anului 2020, după un an și ceva. Contribuția proprie a fost în jur de 10.000 de lei și încă o cheltuială de aproximativ 2000 de lei, cheltuieli cu furnizorul de electricitate, plus alte lucrări pentru ca instalația să fie în parametri”.
Panourile de pe un foișor îi întrețin toată aparatura din casă
Bărbatul a împânzit un foișor cu panourile fotovoltaice, care reușesc să îi susțină tot consumul lunar de energie. Mai mult, surplusul merge în rețea, iar bistrițeanul primește bani pentru ce dă înapoi furnizorului de electricitate.
„Am un consum mediu de 200-250 de kilowati pe lună, iar panourile produc în jur de 35-40 de kilowati pe zi. Am curent de n-am ce face cu el. În noiembrie, panourile au făcut 158 de kilowati, într-o lună de iarnă, în ianuarie 139 de kilowati, în martie 703 kilowati, iar în mai 910 kilowati. Potrivit calculelor mele știam că urmează să primesc bani. Nu mă așteptam însă ca pe lunile de iarnă să primesc bani, ci să dau”, explică bărbatul.
Îi ajută și pe alții să profite de programul Guvernului
Văzând facturile cu minus, mai mulți apropiați ai bărbatului i-au cerut să îi ajute să își facă documentația pentru a intra în program. Până acum 11-12 persoane din Ilva Mare și Lunca Ilvei au apelat la Zaharie Ionuț Rus. Dintre aceste 8 au fost eligibile.
„Acum că au văzut factura mea cu minus, lumea e mult mai interesată. Din cauza costurilor cu electricitatea, lumea devine interesată”, mai spune bărbatul.
Statul acordă acest ajutor pe principiul primul venit primul servit. Aplicanții trebuie să fie persoane fizice și să nu aibă datorii la stat.
Foto: Zaharie Ionuț Rus
Mai sunt foarte multi care si_au montat asemenea grozavii pe banii lor si nu au intins mana la statul asta ingrozitor la care ii place sa numere doar maini intinse, nu si sa le rezolve. Sunt cereri de 3 ani nerezolvate cu care statul roman se laudaaaaa…. SE LAUDA…voi percepeti situatia asta?
UN STAT ESUAT ARATAT ZILNIC