Dosare penale, noul trend în materie de cadouri pentru prieteni!

Începând de ieri, polițiștii de la Ordine Publică și Rutieră desfășoară acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine publică, dar și pentru siguranța traficului rutier. Astfel, vor fi desfășurate controale în trafic mai ales pentru depistarea celor care conduc autoturisme, deși au consumat băuturi alcoolice.

Chiar din prima zi au fost depistate nereguli și s-au întocmit 4 dosare penale.

1. La data de 16 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier l-au depistat pe un tânăr de 18 ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere. Totodată, s-a stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredințat pentru a-l conduce de către un alt tânăr, de 21 de ani, din municipiu. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se ştie că nu posedă permis de conducere.

2. Tot ieri, un tânăr de 23 de ani din Cluj-Napoca a fost depistat de polițiști, pe DJ172F, în localitatea Beclean, în timp ce conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din septembrie 2017. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Cercetările continuă de Poliţia oraşului Beclean în cadrul unui dosar penal de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

3. La aceeași dată, pe DC31, în localitatea Şintereag, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean l-au depistat în trafic, pe un bărbat de 39 ani din localitate, care conducea un autoturism, deși se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării etilotest rezultatul a indicat o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Acțiunile polițiștilor continuă pentru depistarea a cât mai mulți care încalcă legile rutiere sau de ordine publică.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: