DE CE am ajuns să facem teste COVID 19 și la Cluj

DSP BN anunța ieri că din cele 378 de teste COVID 19 efectuate într-un interval de 24 de ore, 206 au fost făcute la Cluj. Se pare că e vorba de un parteneriat cu Clujul, pentru o anumită situație …specială. AFLĂ motivul pentru care facem teste COVID 19 și la Cluj:

Pe raportarea DSP BN de ieri, privind numărul de cazuri COVID 19 înregistrate în ultimele 24 de ore în județul nostru, apărau 378 de teste efectuate. Dintre acestea, 172 au fost prelucrate la spital și 206 la Cluj.

Conform șefei DSP BN, între Bistrița și Cluj există un protocol de colaborare, prin care se pot efectua testele și în județul vecin, mai ales cele care nu sunt urgente.

Avem un protocol de colaborare încheiat cu cei de la Cluj. Conform metodologiei, tot personalul și beneficiarii centrelor de adulți și copii trebuie testați tot la două săptămâni. De asemenea, De asemenea, cei de la oncologie, o dată pe lună. Și atunci, când vine rândul și la aceste teste, Spitalul Județean de Urgență Bistrița nu mai face față. Și aceste teste le trimitem la Cluj. Pentru că TREBUIE făcute, conform metodologiei, dar nu sunt urgente, le trimitem la Cluj” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, șefa DSP BN, Anca Andrițoiu.

Aceasta a explicat că luni, 31 august 2020, se adunaseră peste 700 de teste care trebuiau făcute. Din acestea, au fost prelucrate 378, din care 206 la Cluj.

SJUB rămâne pe urgențe. Se ocupă de cei care se internează, de contacți, de celelalte cazuri. Dar când e vorba de testare obligatorie, pe baza metodologiei, cum vă spuneam, la centrele de adulți și copii, cei de la oncologie, atunci le trimitem și la Cluj. Și vom mai trimite, pentru că mai avem, mai ales acuma, că a trecut și o lună de la testarea celor oncologici, și două săptămâni de la ultima testare din centre. Dar acesta e motivul” a concluzionat Anca Andrițoiu.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: