„Cuceritorul” din Sibiu vine la Milaș! Asociația „Mocănița Transilvaniei” îl va folosi pe ruta spre Orosfaia

Asociația „Mocănița Transilvaniei” a primit un cadou: „Cuceritorul” cu motor de Trabant, de la Sibiu. Acesta va avea domiciliul la Milaș, fiind folosit pentru tronsonul spre Orosfaia. „Să-i țină năravul!”, transmit aceștia.

Traseul Mocăniței Transilvania prinde contur. Se curăță calea ferată, se cumpără traverse și se reamenajează stații.

Începutul de an le-a adus un cadou celor de la Asociația Mocănița Transilvaniei. Cuceritorul cu motor de trabant, de la Sibiu, se „mută” la Milaș.

De ce CUCERITORUL?

Azi ne-am despărțit de moto-drezina cu motor de Trabant cu care am crescut în ultimii 10 ani. Creația lui Marian Dumitru la Arad, moto-drezina a căpătat la noi numele de Cuceritorul, deoarece cucerea mereu noi kilometri de linie.
Cu ea am circulat pentru prima dată de la Agnita până dincolo de Balta Bârghișului și de la Cornățel până aproape de Fofeldea. Și tot cu ea am bucurat, în primii ani, sute de copii și adulți. Ea ne-a permis să punem la punct linia dintre Cornățel și Hosman astfel încât azi putem circula cu trenul, cei doi vagoneți ai ei cărând nu doar pasageri, ci și traverse, piatră spartă, chiar și șine de cale ferată.
Iar de astăzi va cuceri noi kilometri de linie în Câmpia Transilvaniei, pe tronsonul Teaca – Râciu, administrat de Asociatia Mocanita Transilvaniei”, scriau ieri, pe Facebook, cei de la Asociația Prietenii Mocăniței.

CE va face Cuceritorul la noi în județ

„Domiciliul” Cuceritorului va fi la Milaș. Asociației Mocănița Transilvaniei speră să-l poată „exploata” la maxim.

„Cuceritorul” cu motor de Trabant va avea din această primăvară stația de domiciliu Milaș, aflată la jumătatea distanței din Teaca și Râciu. Ne va ajuta să întreținem tronsonul scos din vegetație anul trecut, dintre Orosfaia și Milaș.

Drezina construită de Marian a fost principalul mijloc transport cu care colegii noștri din Asociatia Prietenii Mocanitei au reușit să refuncționalizeze o parte din linia îngustă dintre Agnita și Sibiu, astfel încât pe Valea Hârtibaciului să șuiere din nou mocănița!

Să-i țină năravul „Cuceritorului” ca în următorii ani să parcurgă întreaga distanță dintre Teaca și Râciu!”, au scris aceștia pe Facebook.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: