Cine este tânărul care și-a pierdut viața în teribilul accident de la Leșu

Un grav accident de circulație a avut loc aseară în Leșu. Din nefericire, din cei cinci tineri aflați în mașină, unul a decedat și doi au ajuns la spital. Uțu, așa cum îi spuneau prietenii, a ieșit din mașină pe picioarele sale! Apoi s-a prăbușit, ca într-un final să părăsească lumea celor vii.

Era ”literă de lege”, ca în fiecare weekend să se meargă la fotbal, în diferite localități.

Așa s-a întâmplat și ieri când Emil Niculai din Cormaia, Uțu, cum îi spuneau prietenii, a urcat în mașină și a plecat la Leșu pentru un meci.

Și-a luat ”La revedere!”, ca de fiecare dată, planificând următorul meci la care se vor întâlni. Doar că de această dată, meciul acesta a fost ultimul pe care l-a jucat.

Uțu s-a urcat în mașină, alături de alți patru prieteni, pe locul din dreapta față, și au pornit spre casă. Doar că, șoferul, începător, a pierdut controlul volanului și a lovit un stâlp de electricitate.

Impactul a fost unul extrem de violent, trei din cei cinci ocupanți ai mașinii fiind răniți.

FOTO: GRAV accident în Leșu! O mașină a intrat într-un stâlp. Un tânăr a decedat

Uțu, conform prietenilor săi, a ieșit pe picioarele sale din mașină. Dar apoi s-a prăbușit, intrând în stare de inconștiență. Un martor al evenimentului rutier i-a început protocolul de resuscitare, până la sosirea echipajelor medicale. Din nefericire, cu toate eforturile depuse, Uțu s-a stins din viață.

Avea doar 21 de ani, absolvise liceul ”Solomon Haliță” din Sîngeorz Băi. Lucra în construcții, una dintre ”pasiunile” sale fiind grija față de familie.

Era singurul fiu al părinților săi. Mai avea o soră de 17 ani și alte două surori, căsătorite.

Conform prietenilor săi, era un băiat ”super, puternic, un om fain”. Pe pagina sa de Facebook curg mesajele de ”rămas bun” de la cei care l-au cunoscut.

Redacția Bistrițeanul.ro transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!

FOTO- FAcebook

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: