Ce se mai fură în Bistrița: Literele de fontă de la CNLR și bani cu tot cu seifuri

Două furturi mai neobișnuite au fost raportate la începutul acestei săptămâni. Ambele au avut loc în zona Decebal. Din curtea CNLR s-au furat literele de fontă cu numele scriitorului. Un alt furt: a dispărut un seif cu zeci de mii de lei în el.

Polițiștii bistrițeni cercetează două furturi mai neobișnuite, din Bistrița. Ambele au fost raportate marți, iar cercetările sunt în desfășurare.

Poliția a fost sesizată marți cu privire la faptul că de pe șantierul Colegiului Național Liviu Rebreanu lipsesc 60 de kg de fontă. E vorba de literele care alcătuiesc numele scriitorului – LIVIU REBREANU.

O altă sesizare a fost cu privire la furtul unui seif, în zona Decebal. Hoții au luat cei 30.000 de lei cu tot cu seiful în care erau depozitați.

Confirmăm sesizarea cu privire la furtul unor obiecte metalice de pe șantierul Colegiului Național Liviu Rebreanu și a unui seif în care se aflau 30.000 de lei.

Se fac cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a recuperării prejudiciului”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Paul Rodilă.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: