Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei, spune că MHC Colibița va fi funcțională în ianuarie

Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei, a explicat reporterilor Bistrițeanul.ro că piese ale hidrocentralei Colibița sunt trimise la reparat. ”Hidrocentrala va fi funcțională din ianuarie, încă 30 de ani!” a declarat acesta.

Hidrocentrala de la COlibița, construită în 1988 are o putere instalată de 21 MW, cu o producție medie de energie de 47,5 Gwh/an. Dar, aceasta nu mai produce curent de un an de zile.

Ce spune primarul comunei Bistrița – Bârgăului despre modul în care afectează comunitatea acest lucru puteți reciti aici:

Hidrocentrala de la Colibița nu mai funcționează de aproape un an, din cauza unei piese defecte!

Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei, e la curent cu situația de la Colibița încă de pe vremea când conducea Ministerul. Conform acestuia, în ianuarie, hidrocentrala va fi din nou funcțională.

Aveam de ales între a fi blocat totul trei ani de zile și golit lacul în întregime, sau varianta de a repara, care dura jumătate de timp. 

Deci în ianuarie va fi funcțională și va funcționa în parametrii optimi. Se va reface cu totul: structura, sistemul. Avem piese , în proporție de 80 la sută din ea, duse în Serbia și Reșița. Și odată reparată va funcționa încă 30 de ani fără alte reparații.

Lucrările au fost pornite încă e anul trecut. Piesele sunt duse, cum spuneam, în Reșița și Serbia, că numai acolo se puteau repara. Numai acolo există specialiști.

Deci cu varianta de a o repara, o vom avea funcțională, din ianuarie, încă 30 de ani, full-operațional” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Bogdan Ivan.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: