Bistrițenii ar putea fi obligați să poarte mască TOT timpul! CARE e „piedica”:

În mai multe județe din țară, dar și într-o comună din județul nostru, purtarea măștii e OBLIGATORIE! Prefectul a anunțat că s-ar putea ca și bistrițenii TOȚI să fie obligați să poarte mască. Dar există o mică problemă:

Autoritățile centrale au recomandat folosirea măștilor atunci când cineva părăsește domiciliul.

În cinci județe din țară, purtarea măștii este însă OBLIGATORIE. La fel și în comuna Șieu din județul nostru.

Întrebat dacă s-a gândit să impună purtarea obligatorie a măștilor, în tot județul, prefectul a recunoscut că ia în considerare. Dar e ceva ce ar trebui „rezolvat” mai întâi.

Da. M-am gândit să impun purtarea obligatorie a măștii. Numai că, știți cum e? Ce poate face astăzi Instituția Prefectului prin Comitetul Județean pentru Situații de Urgență… e că poate să vină cu o propunere în domeniul respectiv. De ce? Pentru că, din punctul meu de vedere, trebuie să ai și finalitate. Astăzi, în schimb, înainte de a da legea asta, trebuie să mă asigur de două lucruri. Unu- că avem măști suficiente în județul Bistrița-Năsăud ca să poată fi achiziționate. Ca să pui măsura asta, trebuie, în primul rând, să ai de unde cumpăra. Suficiente. Adică, toți producătorii pe care i-am îndemnat, să producă măști, și să le avem. Și doi, să existe și sancțiuni pe asta. Adică, te duci cu finalitate. Nu spui: ar fi o recomandare să poarte. Că asta o avem!”, a declarat prefectul.

Mai mult, ar trebui ca aceste măști, pe lângă a fi destule, să fie accesibile tuturor.

„Măsura e bună. Dacă în două zile am reuși să avem măști în toate farmaciile din județ, putem impune măsura asta. Dar trebuie să aibă de unde să își cumpere. Asta e. Nu de pe piața neagră, nu din altă parte, nu de pe internet, ci din farmacii. Adică o formă legală, ceva verificat”, a concluzionat Stelian Dolha.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: