Balurile de acum un secol, de la Bistrița. Cum se „aranjau” nunțile în pași de dans, la Casa de Cultură

Cum se cunoșteau tinerii din Bistrița înainte de rețelele de socializare? Ei bine, în 1900,  cele mai multe cupluri se cunoșteau în timpul balurilor, găzduite de actuala Casă de Cultură.

Balurile și “petrecerile cu joc”, așa cum erau numite, aveau un rol esențial în viața socială a orașului, mai ales pentru familiile cu fete de măritat. Aceste petreceri nu doar că adunau întreaga comunitate, dar aveau și scopul de a pune în valoare tinerele speranțe ale societății bistrițene, fiind un prilej de socializare și stabilire a relațiilor.

Informațiile de mai jos, extrase dintr-o revistă din arhiva județeană Bistrița-Năsăud, ne aduc în fața ochilor imaginea acelor vremuri, în care „petrecerile cu joc” erau așteptate cu nerăbdare și cu o pregătire minuțioasă. Aceste baluri erau de obicei anunțate cu mult timp înainte de desfășurare, astfel că participanții aveau timp să se pregătească.

„Evenimentele de acest gen nu erau prea numeroase, deci erau așteptate cu nerăbdare și multă speranță. Toată comunitatea se mobiliza pentru ca totul să fie pregătit perfect. Croitoresele și coafezele aveau mult de lucru, iar magazinele de stofă erau pline de cumpărători. Femeile, de la bunici până la nepoțele, cutreierau magazinele în căutarea acelui „ceva” care să le facă să fie cele mai distinse dansatoare la bal.”

Petrecerea propriu-zisă era un adevărat spectacol social, cu multe activități care îi implicau pe toți participanții. Nu lipsea nici masa, preparatele pregătite cu pricepere fiind servite spre miezul nopții, când se făcea o pauză de la dans:

„Preocuparea comună a tuturor participanților la petrecere era pregătirea preparatelor culinare ce urmau să fie servite invitaților spre miezul nopții, când muzica făcea pauza cea mare și începea ospățul.”

Căsătoriile erau stabilite în discuțiile din timpul balurilor

Cei mai mulți dintre tineri profitau de aceste baluri pentru a-și găsi jumătatea. Orice „alegere” trebuia să primească acordul familiei, astfel că palma se bătea pentru o eventuală căsătorie, la masă, cu familiile celor implicați. Mesele erau rânduite pe marginea sălii de dans, iar părinții stăteau alături, cu ochii atenți asupra odraslelor lor, bârfind și alegând viitori invitați în cercul lor social.

Iată care era conținutul programului la manifestarea din 21-22 septembrie, din anul 1907 : “Invitare la Representația teatrală, concert și petrecere cu joc, ce se va da în Bistrița, în sala cea mare de la “Gewerbeverein”, cu ocaziunea adunării generale din 21 și 22 Septembre n.1907 a “Asociațiunei pentru literatura română și cultura poporului român.” Representația teatrală va fi Sâmbătă în 21 Septembre n.-

Va juca trupa dlui artist dramatic Zaharie Bârsan. Începutul seara la orele 7. Concertul va fi Duminecă în 22 Septembre “…”. După concert urmează petrecerea cu joc.”

Petrecerile cu joc nu erau doar o oportunitate de distracție, ci și un subiect de discuție mult timp după eveniment:  „După asemenea baluri, săptămâni întregi bunicile, mamele, dar și suratele dansatoare comentau întâmplările văzute, auzite sau presupuse.”

Foto: Bistrița100/Arhivele Naționale

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: