AZI, în Bistrița – jazz la Sinagogă…!

Dacă e marți, 17 aprilie, este și jazz la Sinagogă, de la ora 20:00: Trio Bones din Olanda se află pentru prima oară în turneu în România, după ce leaderul trupei, Ziv Taubenfeld (clarinet bass, compoziție) a aflat că are rădăcini în România.

Ziv Taubenfeld s-a născut în Karmiel (Israel), în februarie 1986, și a început să cânte la clarinet de la 11 ani, inițial în orchestra școlii. A continuat însă cu studiul muzicii clasice la conservatorul din orașul natal pentru încă 6 ani, moment în care, atras de sunetele joase, Ziv Taubenfeld descoperă clarinetul bass și se îndrăgostește definitiv de acest instrument pe care l-a și studiat în Olanda, alături de Michael Moore.

Shay Hazan (contrabas) s-a născut în noiembrie 1989 în Israel, a început să studieze chitara electrică la vârsta de 12 ani, iar din 2007 cariera sa muzicală avea să se schimbe radical, muzicianul hotărând să studieze de unul singur contrabasul. În timpul studiilor la Jerusalem Academy for Music & Dance, Shay Hazan a început să-și interpreteze propriile creații și să improvizeze muzică în diferite ocazii, prin țară, curând după absolvire performând alături de muzicienii din New Albert Beger Quartet, Stephen Horenstein  Sextet, Bones și, ocazional, în grupuri alături de care își interpretează compozițiile.

Cei doi muzicieni vor fi însoțiți în acest turneu de Onno Govaert (tobe), prețul unui bilet fiind 15 lei și 10 lei (pentru elevi, studenți sau pensionari).

Până acum Trio Bones a înregistrat două albume: Bones și Haberdashery (2017):

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/uG1Etbn4cQs” /]

Evenimentul este oferit de Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural Municipal „G. Coșbuc”, Societatea de Concerte Bistrița și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: