26 de avocați din Baroul Bistrița-Năsăud, la catedră: „Experiențe care nu pot fi descrise în cuvinte!”

26 de avocați din Baroul Bistrița-Năsăud au intrat cu emoție în 42 de școli din județ, fiind prezenți în 326 de clase, în fața a peste 7.220 de elevi! Primul modul al proiectului „Fii avocat în școala ta !” a ajuns la final. 

Nu este vorba de simple numere, au precizat avocații din Baroul Bistrița-Năsăud.

Este vorba despre bilanțul la finalizarea Modulului 1 din proiectul „Fii avocat în școala ta”.

Peste 7220 de elevi din județ s-au familiarizăm cu noțiunea de lege și aplicarea ei. Cu sistemul judiciar și rolul fiecărui profesionist al Dreptului.

Dacă la începutul proiectului, își anunțaseră prezența 20 de avocați ai Baroului BN, pe parcurs echipa s-a mărit:

Avocații Baroului Bistrița-Năsăud vor face voluntariat în școli: Drepturile civile și penale sau responsabilități, explicate elevilor

Cei 26 de avocați voluntari reprezintă un procent de 20 % dintre avocații definitivi din Baroul Bistrița-Năsăud. „Un procent însemnat, care face inutil orice alt comentariu despre modul în care avocații au înțeles să se implice în derularea unor activități care au ca țintă copiii și tinerii.

Am încercat (și am reușit) să răspundem solicitării tuturor unităților de învățământ din județ care s-au înscris în program.

Deși numărul lor și al claselor participante a fost unul foarte mare, raportat la numărul voluntarilor, precum și la înscrierile din celelalte județe.

Chiar dacă experiența din sala de judecată ne-a fost de folos, emoțiile au fost prezente pentru fiecare dintre cei 26 de voluntari care au stat „la catedră”.

Am întâlnit copii și tineri minunați, isteți, activi. Curiozitatea și interesul manifestat față de temele discutate, ne-a depășit cu mult așteptările. Iar dialogul inițiat în cadrul orelor a trecut prin diverse tonuri: de la seriozitate maximă la glume, așa cum ne stă bine, tuturor, într-o sală de clasă.

Faptul că sunetul clopoțelului nu i-a dezlipit pe mulți de lângă noi, ne-a creat noi emoții. Avem încredere că această atmosferă se va păstra în continuare. Feedback-ul elevilor și al profesorilor ne onorează. Pentru că ne dă sentimentul lucrului bine făcut și demonstrează faptul că această activitate era necesară și așteptată în școli.

Satisfacțiile pe care ni le oferă nouă, voluntarilor, aceste experiențe inedite, nu pot fi descrise în cuvinte!”, au transmis cei din Baroul Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: