Amenzi de 1.700 de lei pentru gunoaiele aruncate la întâmplare de bistrițeni

„Locurile special amenajate pentru colectarea deșeurilor nu sunt doar de formă” – atrag atenția polițiștii locali. Săptămâna aceasta au fost date amenzi în valoare totală de 1.700 de lei celor care și-au aruncat gunoaiele la întâmplare.

Colegii noștri cu atribuții pe linie de protecție a mediului au verificat în această săptămână modul de depozitare a deșeurilor la toate platformele semi-îngropate și la cele supraterane de pe raza municipiului, precum și respectarea prevederilor legale referitoare la colectarea selectivă.

Pentru depozitarea defectuoasă a deșeurilor au fost întocmite sancțiuni în baza HCL 153/2009 privind măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistrița, în sumă totală de 1.700 lei”, se precizează pe pagina de Facebook Poliția Locală Bistrița.

Polițiștii locali le atrag atenția bistrițenilor că locurile special amenajate pentru colectarea deșeurilor nu sunt doar de formă.

Ele sunt concepute și amplasate în zonele de locuințe pentru a oferi accesibilitate și comoditate în depozitarea atât a deșeurilor menajere, cât și a celor reciclabile (carton, sticlă, plastic).

Este obligația noastră, a tuturor, să depozităm deșeurile doar în locurile special amenajate și să respectăm prevederile legale referitoare la colectarea selectivă„, mai explică aceștia.

Foto Facebook Poliția Locală Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Pe strada Agronomului din Unirea, in zona fostei Avicola, este un nemernic, care sistematic, arunca pungi cu gunoi menajer , la calea ferata ce intersecteaza aceasta strada , desi la iesirea in DN17 … exista tomberoane de gunoaie. Va rugam domnule primar, dispuneti instalarea unor camere video, pe stalpii de la trecerea peste clea ferata , in vederea identificarii acestui nesimtzit si al celor care duc acolo deseuri si vegetatie defrisata de la pomi , deoarece riscam sa apara acolo, un nou ” deozit ilegal de gunoaie ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: