Aproape 2.000 de euro! Atât încasau fără drept un bărbat și două femei sub formă de indemnizație

Polițiștii au dat peste încă trei persoane care au falsificat documente pentru a beneficia de indemnizație de creștere a copilului. Printre ele se numără și un bărbat. Se pare că fiecare încasa lunar aproape 2.000 de euro, fără a avea dreptul.

Primele persoane care au falsificat documente și declarații de venit pentru a beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului au fost identificate săptămâna trecută.

Este vorba despre 4 femei, cu vârste cuprinse între 26 și 33 de ani din Rebra, Rebrișoara, Chiraleș și Bistrița. Una dintre ele încasa sub formă de indemnizație nu mai puțin de 6.200 de lei.

La scurt timp după, polițiștii au ajuns la alte 6 persoane, 5 femei cu vârste cuprinse între 28 și 38 de ani, din Cristeștii Ciceului, Măgura Ilvei, Rodna, Bistrița, Sângeorz-Băi și un bărbat de 32 de ani din Beclean.

Ultimele identificate au fost două femei de 26 și 32 de ani din Bistrița și un bărbat de 32 de ani din Maieru. Cele trei persoane încasau lunar între 8.396 de lei și 8.500 de lei.

Toate aceste persoane sunt cercetate pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

„Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, în anul 2019, persoanele în cauză ar fi solicitat acordarea indemnizației de creștere a copilului pentru care au declarat venituri nereale, ori au depus adeverințe care conțineau date nereale cu privire veniturile obținute în perioada relevantă pentru calcularea indemnizației”, precizează reprezentanții IPJ BN, într-un comunicat de presă.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: