Ani la rând, un clujean a exploatat ilegal agregate minerale din Bistrița-Năsăud! Prejudiciu de 1,8 milioane lei

Un bărbat din Cluj a efectuat ani la rând activități de exploatare minieră în județul Bistrița-Năsăud, fără a deține însă autorizații în acest sens. El a vândut apoi marfa, cu ajutorul unui bărbat din județul Iași. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 1.800.000 de lei.

16 mandate de percheziție domiciliară au fost puse astăzi în aplicare, în cadrul operațiunii JUPITER, în județele Cluj, Bistrița – Năsăud, Iași, Suceava și Bacău, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de executare de activități miniere fără permis sau licență, spălarea banilor și evaziune fiscală.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada 2018 – 2024, un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi efectuat activități de exploatare minieră în județul Bistrița-Năsăud, fără a deține autorizațiile prevăzute de lege, cantitățile de agregat mineral rezultate din activitatea ilicită fiind, ulterior, plasate în circuitul comercial legal prin disimularea originii ilicite a bunurilor.

Activitatea infracțională a fost înlesnită de o terță persoană, respectiv un bărbat de 37 de ani, din județul Iași, prin emiterea unor facturi fictive de livrare bunuri, fiind înregistrate în evidențele contabile ale societății comerciale administrate de către bărbatul din municipiul Cluj-Napoca„, se explică într-un comunicat de presă remis de Poliția Română.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la 1.800.000 de lei, urmând ca prejudiciul total să fie calculat în urma analizării probelor.

„În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile deținute de cei doi bărbați”, se mai arată în document.

Foto arhivă

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: