Accident pe DN 17 – Unirea – din cauza unui șofer băut

Un accident rutier a avut loc pe DN 17, ieri. Un șofer nu a mai apucat să frâneze, lovind mașina din fața sa. Acesta era și băut bine.

Un accident soldat doar cu pagube materiale a avut loc în Unirea, pe DN 17, ieri. Cu toate acestea, polițiștii au fost nevoiți să ia măsuri și să întocmească dosar penal.

Unul dintre șoferi nu a apucat să frâneze la timp, intrând în coliziune cu mașina din fața sa. Motivul reacției târzii se prea poate să fi fost consumul de alcool.

Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 55 de ani din Sâniacob care, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17, prin Unirea, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula în față sa și care era condus de un bărbat de 64 de ani, din Ilva Mare.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 55 de ani și negativ în cazul celuilalt. Conducătorul auto de 55 de ani a fost la condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei” se arată în comunicatul IPJ BN.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabilic cu exactitate toate cele întâmplate.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: