Dacă ai vrut vreodată să mulţumeşti pentru bucuriile şi bunăstarea cu care ai fost binecuvântat, dar n-ai ştiut cum – ţi se oferă prilejul perfect chiar acum! Fetele şi băieţii de la Cheers vor organiza luni, 16 decembrie, la Dacia, un spectacol caritabil extraordinar. Este momentul să răspunzi acestei provocări…!
„Te provocăm din nou să fii alături de cei care trec prin dificultăți și să mulțumești zilnic pentru binecuvântările pe care le ai în viața ta!”, au transmis cei din echipa Cheers.
Sunteţi cu toţii invitaţi şi aşteptaţă luni, 16 decembrie, de la ora 19:00, la Centrul Cultural Dacia. Preţul unei invitaţii este de 20 lei.
Invitaţiile se pot achiziționa de la SYMPHONY (Bulevardul Decebal, 42-44) sau de pe iabilet.ro.
Este al 5-lea an în care – alături de Cheers și invitații acestora – avem ocazia să întâmpinăm împreună sărbătorea de Crăciun. Primind și oferind bunăstare, în pași de dans și acorduri muzicale.
Pentru ediţia din 2019, echipa Cheers s-a inspirat dintr-o poveste publicată în Bistriţeanul.ro:
„Aşa cum v-am obișnuit deja, în preajma sărbătorilor simțim nevoia să le fim aproape celorlalți. Echipa Cheers vine anul acesta în sprijinul Asociației Persoanelor cu Handicap Fizic. Vă invităm să participați alături de noi la acest proiect pentru a aduce zâmbete pe chipurile membrilor acestei asociaţii. Dar şi pe chipurile noastre, ale tuturor…”, au mai transmis cei de la Cheers.
Dacă este adevărat că doar dăruind vom şi dobândi, la rândul nostru – atunci e vremea să răspundem afirmativ la provocarea Cheers.
Luni, 16 decembrie, de la ora 19:00, aveţi ocazia să participaţi la un spectacol caritabil care va oferi un strop de căldură şi bucurie în plus – sărbătorilor de iarnă…
Despre celelalte ediţii ale concertelor Cheers de Crăciun, puteţi reciti accesând linkurile de mai jos:
FOTO/VIDEO: Un strop de energie şi optimism din partea majoretelor de la Cheers…!
FOTO/VIDEO: Cheers – o lecție de solidaritate, optimism și curaj. De dragul lui Ionuț…