0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Trecerea CF de pe Slavici rămâne închisă! CE spune șeful de șantier:

Luni au început lucrările de montare a dalelor de cauciuc la calea ferată de pe Slavici. Deși azi circulația ar fi trebuit reluată, nu s-a întâmplat deloc așa. Șeful de șantier a explicat care sunt motivele și cât ar mai putea dura lucrările:

Trecerea la nivel cu calea ferată de pe Ioan Slavici s-a degradat enorm. Municipalitatea a găsit fonduri pentru a monta dale de cauciuc, la fel ca și pe Drumul Dumitrei Vechi.

Luni, 02 decembrie, trecerea la nivel cu CF a fost închisă și au început lucrările. Municipalitatea anunța la vremea respectivă că trecerea va fi redeschisă în 7 decembrie.

Cu toate acestea, lucrurile nu stau așa.

„Nu am putut finaliza lucrările din cauza temperaturilor foarte scăzute. Am făcut tot ce am putut, dar betonul nu se poate turna sub 5 grade Celsius. Așa că nu ne-am putut încadra. Am înțeles că de duminică se reîncălzește. Și atunci, în maxim două- trei zile, finalizăm tot ce e de făcut. Eu sper vremea să fie prielnică și cel târziu la mijlocul săptămânii viitoare să finalizăm”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, șeful de șantier.

Viceprimarul Cristian Niculae a anunțat pe pagina sa de Facebook că a vorbit cu constructorul, cerându-i, dacă se poate, să redeschidă circulația măcar pe câte o bandă, atunci când se va putea.

Foto- Cristian Niculae

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...