1.5 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

FOTO: Despre turism și multiculturalitate, într-un nou proiect Erasmus+, la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean

Din 1 octombrie 2019, Colegiul Național Petru Rareș” Beclean este partener european în cadrul proiectului de parteneriat strategic în domeniul educație școlară – proiecte de schimb interșcolar KA229. Este un proiect finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene și e intitulat „EUtourism” (număr de referință proiect: 2019-1-ES01-KA229-064134_2).

Proiectul, finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, se va derula pe o perioadă de 24 de luni (1 octombrie 2019 – 30 septembrie 2021). De-a lungul acestei perioade se vor desfășura 5 schimburi pe termen scurt ale grupurilor de elevi însoțiți de cadre didactice în Turcia, Italia, Croația, Spania și Turcia (din Turcia sunt partenere în proiect două școli). De asemenea, școala noastră va găzdui partenerii de proiect în luna iunie 2020.

Școala coordonatoare a proiectului este IES PÉREZ GALDÓS (Spania), iar școlile partenere din cadrul proiectului sunt: Akcakoca Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi (Turcia), ISIS VALDARNO (Italia), Srednja skola Hrvatski kralj Zvonimir Krk (Croația), Sule Muzaffer Buyuk Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi (Turcia) și Colegiul Național Petru Rareș Beclean (România). Acest proiect se adresează elevilor de liceu, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani.

Ca produs final al proiectului, se dorește realizarea unui „Survival English kit for tourist guides and animators” (o colecție de resurse educaționale non-formale, incluzând metode de lucru propuse și testate în timpul activităților naționale și internaționale, videoclipuri, reviste, tutoriale etc., toate școlile partenere contribuind cu materiale, lecții deschise și alte resurse didactice). Deoarece proiectul va fi înregistrat și pe platforma eTwinning, colecția va fi disponibilă atât pe Twinspace-ul proiectului cât și în format printat.

În luna septembrie 2019 a avut loc procesul de selecție al echipei de profesori implicați în acest proiect, iar în luna noiembrie s-a desfășurat procesul de selecție al elevilor. Toate procedurile de selecție au fost publicate pe site-ul proiectului, https://eutourismka229.blogspot.com/.

Pe parcursul lunii octombrie s-a desfășurat prima activitate a proiectului care a presupus amenajarea la nivelul școlii a colțului Erasmus+. De asemenea, în data de 17 octombrie, în cadrul activităților derulate cu ocazia Săptămânii VET(Sătămâna Europeană a Competențelor Profesionale), în sala festivă a Colegiului Național Petru Rareș a avut loc și lansarea proiectului EUtourism, activitate desfășurată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud. La acest eveniment au participat coordonatori ai proiectelor Erasmus+ și responsabili de proiecte europene de la diferite școli din județ, iar din partea Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud a fost prezentă doamna inspector Hudrea Daniela.

În perioada 18-22 noiembrie 2019 a avut loc, în Spania, prima întâlnire a partenerilor de proiect. Din partea echipei românești au participat doamnele profesoare Cîmpean Marika Emese (coordonator proiect) și Rus Alexandrina-Corina (membru în echipa de proiect). Școala gazdă a acestei întâlniri a fost I.E.S. PÉREZ GALDÓS din Las Palmas de Gran Canaria.

În prima zi a întâlnirii am fost primiți de coordonatoarea proiectului, doamna profesoară Sara Martin Diez și echipa de proiect din cadrul școlii. A avut loc deschiderea festivă, unde doamna director Carmen Martin Afonso a adresat un cuvânt de bun venit tuturor partenerilor de proiect și a subliniat importanța proiectelor Erasmus pentru școala pe care o conduce.

A urmat o vizită în cadrul școlii, vizită pe parcursul căreia școala ne-a fost prezentată de către elevii implicați în proiect. Ziua a continuat cu o serie de activități de tip ice breakers organizate și coordonate de elevii care fac parte din trupa de teatru a școlii. Deoarece tema proiectului este turismul, după-amiaza primei zile a fost dedicată vizitării câtorva obiective turistice din Las Palmas: Casa Memorială Cristofor Columb, Catedrala Sfânta Ana și centrul vechi al orașului, Vegueta.

În următoarele zile au avut loc o serie de activități desfășurate în școală. Pe parcursul acestor zile toți partenerii de proiect au avut ocazia de a-și prezenta școala pe care o reprezintă, precum și localitatea. De asemenea, am avut oportunitatea de a ne bucura de minunatele prezentări realizate de elevii școlii gazdă, prezentări prin care ne-au familiarizat cu o serie de informații, începând de la cultura insulei, obiectivele turistice ale zonei, sistemul de învățământ și terminând cu bucatele specifice zonei. După-amiezile au fost dedicate vizitării unor obiective turistice ale insulei: Muzeul și Parcul Arheologic Cueva Pintada, Rezervația Naturală Dunele din Maspalomas, Fabrica de rom din Arucas etc.

Întâlnirea de lucru a avut ca scop nu doar cunoașterea partenerilor de proiect, ci și organizarea eficientă a activităților proiectului și stabilirea exactă a datelor în care se vor desfășura mobilitățile proiectului. Astfel, pentru acest an școlar, au fost stabilite datele următoarelor trei mobilități: 23-27 martie pentru mobilitatea din Turcia, 4-8 mai pentru mobilitatea din Croația și 1-5 iunie pentru mobilitatea din România.

Ziua de joi a fost dedicată întâlnirii finale a partenerilor de proiect precum și înmânării, de către doamna director, a certificatelor care atestă participarea la această întâlnire.

Turismul și multiculturalitatea sunt doar doi dintre termenii-cheie ce caracterizează acest minunat proiect.

Prof. Rus Alexandrina-Corina

Colegiul Național Petru Rareș Beclean

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...