0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO/VIDEO. Emoţionantă ceremonie de Ziua Armatei Române, la Bistriţa. „Este ziua în care ne arătăm respectul faţă de soldaţii români”

Zeci de copii, elevi, militari şi oficialităţi şi-au început astăzi ziua cu o emoţionantă ceremonie, în Piaţa Petru Rareş. Aici a fost celebrată, de la ora 9.00, Ziua Armatei Române.

Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului naţional şi cu un scurt serviciu religios, oficiat de preotul protopop Alexandru Vidican. S-a depus şi o coroană de flori la Monumentul Eroilor.

Locţiitorul comandatului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” – colonel doctor Ioan-Marian Cristurean a subliniat, în discursul său, că „ceea ce trebuie să înţelegem noi astăzi este faptul că Armata română pe parcursul întregii sale existenţe a reprezentat poporul şi ţara. Trebuie să înţelegem că înaintaşii noştri au luptat şi înfruntat moartea conştient, şi au avut un singur ţel şi gând – păstrarea fiinţei naţionale… Un singur scop – acela ca urmaşii lor să trăiască liberi şi independenţi. Mă înclin cu recunoştinţă în faţa celor căzuţi pe câmpul de luptă şi aduc totodată un sincer omagiu tuturor veteranilor de război pentru care datoria faţă de ţară a reprezentat crezul suprem în viaţă…„, a precizat col. dr. Ioan Marian Cristurean.

Astăzi militarii Armatei române, ai Brigăzii 81 Mecanizată Bistriţa, sunt continuatorii tradiţiilor şi faptelor de arme ale înaintaşilor noştri. Iar prin modul în care îşi îndeplinesc misiunile în ţară şi în teatrele de operaţii nu fac decât să ducă mai departe tradiţia şi renumele înaintaşilor”, a mai spus col. dr. Ioan Marian Cristurean.

Acesta i-a amintit şi pe „eroii Brigăzii 81 Mecanizată căzuţi la datorie în teatrele de operaţii: căpitan Cătălin Ţifrea, sublocotenenţii post-mortem Marius Florin Sfechiş şi Cristian Petru Filip”.

Col. dr. Ioan Marian Cristurean a transmis un mesaj şi celor care, departe de casă şi de cei dragi îşi îndeplinesc acum cu responsabilitate şi profesionalism misiunile încredinţate în cele mai fierbinţi puncte ale lumii. „Le dorim să se întoarcă cu toţii acasă, sănătoşi… Pentru tot ce au înfăptuit ostaşii armatei române, de-a lungul istoriei, pentru eroismul şi sacrificiul lor – noi, cei de azi se cuvine să le aducem un prinos de recunoştinţă, să nu-i uităm şi să-i cinstim prin toate faptele pe care le facem. Trăiască Armata Română, trăiască România!” a conchis col. dr. Ioan Marian Cristurean.

Este momentul solemn şi demn al continuităţii spiritului de învingător al acestui neam, pe aceste meleaguri. Este ziua când, la 25 octombrie 1944, Armata română reuşea să cucerească teritoriul naţional pierdut în urma Dictatului de la Viena… Este ziua în care ne arătăm respectul faţă de soldaţii români care au luptat cu toată fiinţa şi puterea pe fronturile datoriei, pentru ca noi să trăim liberi şi independenţi.

Este şi ziua în care celebrăm patriotismul. Iar acesta îşi găseşte expresia în lucruri simple: în faptul că te pui în slujba cetăţenilor, făcându-ţi treaba cu onestitate, respectând legea, ţara şi neamul căruia îi aparţii. Aşa se construieşte şi încrederea. Şi nu întâmplător Armata este printre instituţiile cu cea mai mare credibilitate în ochii cetăţenilor. Vă suntem recunoscători pentru valorile pe cre le întruchipaţi şi care sunt repere în societatea în care trăim…”, a transmis viceprimarul Cristian Niculae.

[arve url=”https://youtu.be/RjExfqexPys” /]

Mă numesc Ramona Mihaela Bolfă, suntem de la Colegiul Tehnic Infoel, am venit împreună cu clasa şi cu profesoara de geografie. A fost un moment foarte frumos şi important… Militarii ne impun cumva respect, de fiecare dată când îi vedem în asemenea manifestări… Ne amintesc de sacrificiile pe care le-au făcut pentru noi…”, a mărturisit una dintre elevele participante la eveniment.

Ramona Bolfă a remarcat faptul că între militari au fost şi multe femei: „Să ştiţi că le admirăm foarte mult! Când le vedem atât de frumoase, în uniformă, suntem mândre şi noi, cumva. Şi eu vreau sp dau la Academia de Poliţie, după liceu…„.

„Mi-a plăcut şi mie ceremonia. Nu a fost deloc plictisitoare. Nu avem cum să ignorăm sacrificiul militarilor de demult…”, ne-a spus şi Iuliana Antonia Muţu, de la Infoel.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...