2 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Au început lucrările la Parcul din Subcetate! Ce se va face:

Utilaje mari au început să prelucreze pământul în zona unde va apărea un Parc în Subcetate. Localnicii s-au arătat indignați că lucrările încep acum, când vine sezonul rece. Municipalitatea asigură că e vreme prielnică pentru astfel de intervenții.

În primăvara acestui an, consilierii locali au semnat proiectul de amenajare a unui Parc în zona Subcetate! S-a organizat licitația și s-a desemnat o firmă câștigătoare.

Contractul a fost semnat în luna august, iar valoarea acestuia este de 1.258.031,07 lei.

Marți, în Subcetate au apărut primele utilaje, în zona unde se va amenaja parcul. Și au început prelucrarea pământului.

”Tocmai acum au început lucrările? Vine vremea rece și o să lase totul de izbeliște. Vin ploile și apoi să vezi ce noroaie vor fi pe aici. Nu înețelegem de ce au început doar acum lucrările. Și ce vor face acum?” au spus indignați localnicii din Subcetate.

Reprezentanții municipalității susțin însă că e ”vreme prielnică” pentru astfel de lucrări.

Nu au de turnat asfalt. Deci lucrările se pot face și dacă vremea e mai rece. Pot să amenajeze scuarurile, să reconfigureze zona, să aranjeze, să pună bordurile. Pot face multe lucruri. Și în primăvară să vină doar cu finalul. Noi am predat proiectul firmei care a câștigat licitația și ei au un termen de execuție” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, viceprimarul Cristian Niculae.

Conform contractului semnat, lucrările ar trebui finalizate până în 30 aprilie 2020.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Amenajarea unui spațiu verde de 2.106 mp în zona urbană a municipiului Bistrița.
    1. se propune realizarea unor alei direcționate dinspre străzile învecinate;
    2. din punct de vedere vegetal, se propun utilizarea celor trei tipuri principale de vegetație, arbori, arbuști și plante floricole care să decoreze spațiul întreg anul. Arborii vor fi amplasați perimetral formând o barieră vizuală față de vecinătăți, iar datorită arbuștilor amplasați la baza acestora se va realiza o închidere vegetală, decorativă, pe toate cele 4 laturi;
    3. se propune utilizarea rulourilor de gazon;
    4. terenul se va închide pe cele patru laturi cu gard de sârmă, dublat de un gard viu;
    5. spațiul va fi echipat cu sistem de supraveghere;
  2. Crearea de facilități pentru recreere pe terenul amenajat.
  3. Achiziționarea și montarea elementelor constructive de tipul alei, foișoare, grilaje și grupuri sanitare.
  4. Dotare cu mobilier urban (bănci, cișmele, coșuri de gunoi, aparate de fitness).

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...