Un scandal izbucnit într-un club îl are ca protagonist pe un tinerel de 19 ani. Acesta a lovit un bărbat cu pumnii și picioarele până l-a băgat în spital. Ca să se ”răcorească” în urma adrenalinei, i s-au ”prescris” 30 de zile de arest.
Într-un club din Bistrița, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a izbucnit un scandal. Apoi s-a ajuns la pumni și picioare.
Un apel la 112 anunța poliția că persoana agresată a fost transportată la spital în stare de inconștiență. Atunci s-au demarat cercetările în cauză.
”Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, la data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 03.00, în timp ce se afla în incinta unui club din Bistrița, tânărul de 19 ani l-ar fi lovit cu pumnii și picioarele pe cel de 34 de ani. În urma loviturilor, bistrițeanul fost transportat la spital în stare de inconștiență, fiind supus unei intervenții chirurgicale. În urma examinării medico-legale, s-a constatat faptul că acesta necesită pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale” explică polițiștii.
Tinerelul de 19 ani, din Budacu de Sus, comuna Dumitrița, a fost reținut pentru 24 de ore și apoi prezentat instanței.
”Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva tânărului de 19 ani, din Budacu de Sus, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii vătămare corporală. Ulterior, a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bistrița, cu propunere de arestare preventivă, propunere care a fost admisă, fiind dispusă arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile” se arată în comunicatul IPJ BN.