0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO: „Spaima ambroziei”, la plimbare pe șinele Mocăniței Transilvaniei

Voluntarii de la Asociația Mocănița Transilvaniei luptă din răsputeri să readucă la viață trenul cel mic și îngust din Câmpia Transilvaniei. Calea ferată îngustă trebuie întreținută și curățată în permanență de buruieni. De acum totul va fi mai ușor: „Spaima ambroziei” nu iartă nimic din ce îi stă în cale. VEZI invenția voluntarilor care le va ușura munca.

Voluntarii de la Asociația Mocănița Transilvaniei au preluat în administrare de la Statul Român un tronson de cale ferata îngustă pe o lungime de 35 de kilometri, între Teaca (Bistrița-Năsăud) și Râciu (Mureș). Pe acest traseu circulă Mocănița Transilvaniei, trenul cel mic și îngust, pentru care voluntarii luptă din răsputeri să-l readucă la viață.

Printre activitățile de voluntar al Mocăniței Transilvaniei se numără și întreținerea liniei, iar aici intră curățarea vegetației și arbuștilor crescuți în gabaritul șinelor, erbicidare, înlocuire de traverse etc. Fiindcă pe linie nu se circulă în mod constant, iar în piatra din terasament este mult pământ, iarba și buruienile cresc în voie.

Fiind prinși toată vara cu lucrul la depou, cu toate că voluntarii au erbicidat în luna iunie, au fost porțiuni în care buruiana a ajuns și la 1,8 metri înălțime, mai ales în zonele de șes. Inventivi din fire, cei care se ocupă acum de Mocănița Transilvaniei, au găsit soluția în lupta cu buruienile – „Spaima ambroziei”. Este vorba despre „un vehicul feroviar, menit să-și croiască drumul prin vegetația crescută nestingherit pe terasamentul căii ferate”, așa cum scriu cei de la Asociația Mocănița Transilvaniei pe pagina de Facebook.

„Am adaptat o cositoare cu masă (lama din față – n.r.) pe calea ferată. Este o cositoare Rotax Reform de fabricație austriacă, cumpărată de la un unguraș din Odorheiu Secuiesc. Pe urmă am adus-o la Bistrița, iar aici i-am pus roțile de cale ferată. Tatăl unui coleg ni le-a sudat. Mulțumiri lui Marin Oltean pentru sudură și lui Sandu Demeter pentru că a reparat carburatorul.”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Cristi Moldovan, voluntar al Asociației Mocănița Transilvaniei.

„Spaima ambroziei” funcționează ca o cositoare normală. Roțile îi sunt acționate de motor, iar lama taie vegetația din fața ei. Mașinăria a fost adaptată astfel încât la plecare să taie mai mult în partea dreaptă, iar la întoarcere să acopere și cealaltă parte.

Voluntarii plănuiesc să construiască în primăvara anului viitor o instalație de erbicidat performantă, iar „Spaima ambroziei” să iasă doar în plimbare. Numele noului prieten al celor de la Mocănița Transilvaniei pare să aibă legătură cu „Otrava zeilor”, plantă care provoacă alergii grave.

„Numele a venit discutând despre campania de combatere a ambroziei la nivel național, fiind convinși că avem și noi de-a lungul căii ferate (ambrozie – n.r.). Sperăm să nu fie foarte mare nevoie de ea, în sensul că ne dorim ca linia să fie curată după erbicidare. Totuși, când va fi nevoie, scoatem Spaima la ambrozie.”, a mai spus Cristi Moldovan.

Ambrozia sau „Otrava zeilor” este o plantă care provoacă alergii puternice. Se estimează că în România există aproape un jumătate de milion de români alergici la această plantă. Iar polenul său poate fi dus de vânt până la distanțe mari, afectând astfel un număr mult mai mare de persoane.

Planta se poate întâlni în special pe terenurile lăsate de izbeliște, lângă căile ferate sau cursuri de ape, în zone în construcție etc. Despre acest subiect puteți reciti AICI.

https://www.facebook.com/mocanitatransilvaniei/videos/2438155352929008/?epa=SEARCH_BOX

Sursa video: Asociația Mocănița Transilvaniei

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...