12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

START concurs! Azi cât ți-ai propus să pedalezi la Social Biking Challenge 2019?

Săptămâna Mobilității debutează azi! La nivel european s-a organizat concursul Social Biking Challenge 2019. Municipalitatea acordă premii pentru cei care pedalează cel mai mult, la nivel local. Dar și Europa îi premiază pe primii 7 cu cel mai mare punctaj.

Sănătatea e cea mai importantă! Iar ca să fii sănătos, trebuie să faci mișcare. Așa a luat ”naștere” Săptămâna Mpobilității. Aceasta se desfășoară la nivel european și cetățenii sunt provocați să meargă pe joc, cu bicicletele, să facă mișcare.

Pentru a-i stimula mai mult la mișcare, anul acesta s-a organizat concursul Social Biking Challenge 2019.

Competiția se întinde pe perioada a trei săptămâni. În prima săptămână, cel înscris în concurs pedalează singur. În a doua săptămână, alături de un prieten. Iar în a treia săptămână, cu mai mulți prieteni.

Fiecare kilometru parcurs aduce tot mai multe puncte. La fiecare final de săptămână se oferă premii la nivel local. Iar la finalul concursului, la nivel european, se premiază primii 7 concurenți cu cel mai mare punctaj.

CUM te poţi înscrie în competiție și care sunt premiile puse la bătaie, poți reciti AICI:

INEDIT: Pedalezi singur, cu un prieten sau mai mulți și câștigi!

Așadar, START concurs!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: