0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

DE CITIT: aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată

Două femei – ale căror drumuri, fără intervenţia sorţii, nu s-ar fi intersectat niciodată – au destinele strâns legate până la capăt, în viaţă şi în moarte.

Una este văduvă şi educată, cealaltă e orfană şi a moştenit de la mamă darul de a lecui oasele sfărâmate ale oamenilor. Amândouă îşi duc traiul într-un sat de munte care îşi modelează şi remodelează la nesfârşit locuitorii.

Relaţia celor două femei este providenţială la început, dar linia dintre prietenie şi trădare este foarte subţire… Secrete întunecate ies la suprafaţă, nedreptăţi imposibil de iertat au fost făcute, iar consecinţele nu întârzie să apară.

Un bildungsroman în negativ, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată scoate la lumină o lume în care trăirea în istorie (de)reglează comportamentele, un spaţiu căruia cei din afară îi găsesc cu greu sensul.

Cezar Gheorghe, în Observator Cultural, recunoştea că admiră la Dan Coman „curajul de a ignora orice drum bătătorit în literatură și de a merge pe acel drum fără compromisuri. De pildă, abilitatea de a interioriza fragmentarismul sau de a încălca convenții narative și de a face ca toate aceste devieri de la normă să pară un lucru firesc, chiar natural în fluxul scriiturii.

Dan Coman folosește o poveste-ramă cu narațiune la persoana a III-a, însă această poveste este uneori deturnată de fragmente în care se trece brusc, fără alt avertisment, la o povestire de persoana I, în care personajul preia în mod neașteptat și rolul de povestitor, efectul rezultat fiind unul de apropiere și de atragere a cititorului (și mai mult) în poveste.

La un scriitor mai puțin experimentat, acest procedeu ar fi lăsat impresia unui experiment teribilist. În romanul aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată, schimbarea de viteză pare să se potrivească de minune și să funcționeze în mod organic.

Numai lui Dan Coman putea să îi reușească un roman rural, fragmentar, poetic, care să fie în același timp experimental, modern și să curgă la fel de firesc ca miș­carea mareelor

*****

Dan Coman s-a născut pe 27 iulie 1975 la Gersa, Bistriţa-Năsăud. A debutat cu volumul de poezie anul cîrtiţei galbene (Timpul, 2003), urmat de ghinga (Vinea, 2005), Dicţionarul Mara (Cartier, 2009) şi Insectarul Coman (Charmides, 2017; Premiul Radio România Cultural, Premiul Observator cultural, Premiul Cartea de poezie a anului 2017 la Gala tinerilor scriitori).

În 2004 primeşte Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Prima, şi Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. În 2010 obţine Premiul pentru poezie acordat de Radio România Cultural, iar în 2011, Vilenica Crystal Prize, Slovenia. A publicat de asemenea volumele de proză Irezistibil (Cartea Românească, 2010), Parohia (Cartea Românească, 2012; Polirom, 2017) şi Căsnicie (Polirom, 2015, 2016). Textele sale sunt incluse în antologii din România, Suedia, Franţa, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...