Un GRAV accident rutier s-a petrecut în localitatea Cristeștii Ciceului. Din cauza neadaptării vitezei într-o curbă, un bărbat și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat. Un alt tânăr a fost rănit.
În urmă cu aproximativ o oră, un grav accident rutier s-a petrecut în localitatea Cristeștii Ciceului.
Un apel la 112 anunța că o mașină s-a răsturnat într-o curbă, iar șoferul se află în stop cardio-respirator. La fața locului s-au deplasat de urgență salvatorii cu un Echipaj de Prim-Ajutor, o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean și o autospecială de stingere cu apă și spumă.
„Din primele verificări, efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că pe drumul care face legătura între Valea Viilor și localitatea Cristeștii Ciceului, un bărbat de 55 de ani, din cartierul Coldău din Beclean, care conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat.”, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.
Echipajele medicale au găsit șoferul în stop cardio-respirator. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, corpul bărbatului a cedat, fiind declarat decesul.
În mașină, alături de șofer se afla și un pasager de 18 ani care a fost rănit. Conform ISU BN, tânărul prezintă suspiciune de fractură a unui membru superior.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
UPDATE:
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 55 de ani nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar mașina pe care o conducea era neînmatriculată.
Sursa foto @ ISU BN/IPJ BN