Astăzi se împlinesc 171 de ani de când „Deșteaptă-te, române” a devenit imnul național al României. În orașul lui Andrei Mureșanu a răsunat acest cântec, din gura militarilor și a unei mâini de bistrițeni prezenți la eveniment.
În Piața Centrală, militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată, oficialități și o mână de bistrițeni au intonat Imnul Național al României.
29 iulie 2019 e data la care „Deșteaptă-te, române!” împlinește 171 de ani de când răsună la toate momentele festive și importante ale poporului român.
Prefectul Ovidiu Frenț a spus câteva cuvinte despre imn și poetul care l-a scris, iar primarul Ovidiu Crețu a prezentat cele șase imnuri naționale pe care România le-a avut de-a lungul timpului.
Cel mai emoționant moment a fost când militarii au intonat partea „Murim mai bine-n luptă, în glorie deplină/ Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost pământ!”
Imagini FOTO și VIDEO de la eveniment, mai jos:
[arve url=”https://youtu.be/t91FZzHsZBU” /]
Iar astăzi, de la ora 18.00, veți putea intona cele 11 strofe ale imnului alături de cele 11 instrumente – surpriza ”Românie-n armonie!”.