2137 candidați s-au înscris din Bistriţa-Năsăud la examenul de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie. Dintre aceştia, 2014 s-au şi prezentat la examen, iar 64,8% au reuşit să şi promoveze Bacalaureatul. Care sunt liceele din Bistriţa în care s-au obţinut cele mai bune medii.
La nivel naţional, la Bacalaureat s-au obţinut 177 de medii de 10, faţă de cele 104 din 2018. „Însă procentul celor care a promovat a scăzut în 2019, faţă de anul trecut. Este cel mai slab rezultat din ultimii cinci ani”, precizează Digi 24.
Într-un top al judeţelor cu cea mai mare rată de promovabilitate, pe primele locuri se situează Cluj, Iași, Bacău, Sibiu, Brăila şi Galaţi, conform sursei citate. La polul opus, s-au clasat Ilfov, Giurgiu și Harghita.
Conform rezultatelor înainte de contestații, rata de promovabilitate înregistrată la nivelul județului Bistrița-Năsăud este 64,8% – cu puţin peste media naţională.
Conform unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Bistriţa-Năsăud, 316 absolvenţi au obţinut la BAC medii peste 9, iar 419 elevi au promovat examenul cu medii între 8 şi 8.99.
310 elevi din Bistriţa-Năsăud au promovat Bacalaureatul cu medii între 7 şi 7.99 – în timp ce 259 elevi au promovat cu medii între 6 şi 6.99.
Cele mai bune licee din Bistriţa, cele mai bune medii la Bacalaureat
Colegiul „Liviu Rebreanu” Bistriţa – 155 absolvenţi cu medii peste 8.50 / 214 promovaţi / 2 respinşi
Colegiul „Andrei Mureşanu” – 114 absolvenţi cu medii peste 8.50 / 191 promovaţi / 12 respinşi
Liceul de muzică „Tudor Jarda” – 22 absolvenţi cu medii peste 8.50 / 49 promovaţi / 11 respinşi
Liceul Sanitar Bistriţa – 13 absolvenţi cu medii peste 8.50 / 67 promovaţi / 22 respinşi
Colegiul de arte „Corneliu Baba” – 10 absolvenţi cu medii peste 8.50 / 44 promovaţi / 9 respinşi
Liceul creştin Logos – 11 absolvenţi / 4 cu medii peste 8.50 / 11 promovaţi
Infoel Bistriţa – 23 absolvenţi cu medii peste 8.50 / 114 promovaţi / 68 respinşi
Liceul cu Program Sportiv – 6 absolvenţi cu medii peste 8.50 / 72 promovaţi / 79 respinşi
Rezultatele fiecărui liceu din Bistriţa-Năsăud pot fi consultate AICI.
La nivel judeţean, surpriza vine din Prundu Bârgăului. Liceul „Radu Petrescu” din localitate a punctat o promovabilitate de 92%: din 77 de absolvenţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, 71 au reuşit să treacă cu bine de examen, doar 6 fiind declaraţi Respinşi.
La coada clasamentului se situează Liceul „Henri Coandă” din Beclean: din cei 23 de absolvenţi înscriși la examenul de Bacalaureat, 11 s-au prezentat la examen, dar niciunul nu a reuşit să promoveze.