-0.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO. Rebreanu Fiesta, în acest an MAI aproape de lege și ordine…

Ca în fiecare an, în ultimele zile de școală, la Colegiul „Liviu Rebreanu” s-a întâmplat Rebreanu Fiesta: sute de elevi au fost implicați într-o serie de ateliere creative, bucurându-se și de câteva standuri de dulciuri home-made, dar și de o lecție specială din partea forțelor de ordine.

Rebreanu Fiesta a însemnat, în acest an, și ateliere creative de face painting, T-Shirt Design, fotografie, baschet, dezbatere (Competiție vs Cooperare), dansuri pe role, fotografie, Micii Cercetași, Mâncare și Relaxare, dar și un Treasure Hunt și un workshop Just Acces referitor la Accesul la justiție.

Tot în cadrul Rebreanu Fiesta a fost inclusă și demonstrația campaniei M.A.I. aproape pentru siguranţa cetăţeanului.

Jandarmii, poliţiştii, pompierii, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, ai Centrului Antidrog şi cei ai Serviciului Anticorupţie Bistriţa, au fost prezenţi ieri în mijlocul celor 500 de elevi şi cadre didactice de la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa.

Au aflat care sunt atribuţiile fiecărei instituţii și au admirat, în curtea liceului, expunerea materialelor din dotarea fiecărei instituţii pe ateliere specifice: pompierii-SMURD, Jandarmerie şi Poliţie.

Poliţiştii au prezentat în faţa elevilor şi un exerciţiu demonstrativ de recuperare a unor ostatici, iar colegii lor de la Antidrog le-au oferit elevilor posibilitatea de a proba ochelarii care simulează starea simţită după consumul de stupefiante.

Le-am prezentat elevilor, pe înțelesul lor, ce este și ce reprezintă Instituția Prefectului și ne bucurăm că am reușit să le stârnim interesul și să-i facem să înțeleagă importanța și utilitatea Instituției”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.

De asemenea, elevilor li s-a explicat rolul în cadrul structurilor MAI: „Instituția Prefectului este asemenea unui nasture. Aduce toate structurile MAI împreună. Nu suntem nici subordonate lor, nici nu îi subordonăm. Împreună reușim să ne coordonăm și să asigurăm ordinea, siguranța oamenilor, dar și aplicarea legilor care vin de la nivel central. Împreună suntem #MAI aproape de cetățeni!” 

Prezenţa reprezentanţilor instituţiilor Ministerului Afacerilor Interne în unităţile de învăţământ are loc în cadrul campaniei M.A.I. aproape pentru siguranţa cetăţeanului, care se derulează la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud.

Campania este iniţiată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud şi reuneşte toate instituţiile Ministerului Afacerilor Interne de la nivel judeţean.

Scopul campaniei este să crească gradul de siguranţă prin informarea tinerilor elevi de liceu cu privire la delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor, din mediul urban şi mai ales cel rural, de pe raza judeţului.

În cadrul acestei campanii instituţiile partenere prezintă elevilor aspecte de interes privind atribuţiile, dar şi modul de a accede în aceste instituţii, prin admiterea la unităţile de învăţământ specifice.

Ulterior, au loc ateliere de prezentare a autovehiculelor şi materialelor specifice fiecărei instituţii implicate, pentru o mai bună cunoaştere a activităţii acestora.

Partenerii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud în cadrul acestui proiect sunt Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Bistriţa-Năsăud, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa al judeţului Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistriţa-Năsăud şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud.

Foto @ Instituția Prefectului 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: