Aproape 2.150 de elevi din Bistrița vor trece în aceste zile prin mari emoții: de astăzi au început primele probe ale examenului de Bacalaureat.
2.138 de liceeni s-au înscris la sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat, iar dintre aceștia – 1.840 termină în acest an liceul.
„Au fost organizate 7 centre de examen: la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” și Colegiul Tehnic INFOEL – în Bistrița”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud.
Un alt centru de examen este la Beclean – la Colegiul Național „Petru Rareș”, unul la Năsăud – la Colegiul Național „George Coșbuc” și la Liceul Tehnologic Economic. Vor fi și 2 centre de evaluare la Liceul cu Program Sportiv Bistrița și la Liceul Sanitar.
Examenul național de Bacalaureat 2019 prima sesiune începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).
Potrivit calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie).
În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).
Subiectele pentru probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română și în limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.
Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu.
În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.
Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, încep luni, 1 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română.
Proba la Limba si literatura maternă este programată marți, 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării – se va desfășura joi, 4 iulie.
Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie și este urmată de depunerea eventualelor contestații. Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate eventualele contestații, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.
Examenul național de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
Foto @ Arhivă