Dincolo de bucuria (mai mult sau mai puțin justificată) unora și disperarea altora, dincolo de satisfacții și înfrângeri – vine și vremea în care inima trebuie să dea dovadă că știe să priceapă curgerea. Magia. Liniștea. Emoția.
Sau felul subtil în care sunetele de talangă ale unei vaci se amestecă tulburător cu sunetele de clopot ale unei biserici… Vine o vreme în care inima trebuie să facă diferența între bine sau rău, învolburat sau limpede, vital sau inutil…
Așa cum s-a întâmplat zilele trecute, la Sinagogă – acolo unde ne-a fost dat un nesperat moment de magie, într-un iureș de vorbe și zbateri…
În plină campanile electorală, doi muzicieni din Timișoara Sorin Petrescu (pian) și Doru Roman (vibrafon, xilofon) și-au permis răgazul de a ne înșira pe clape emoții și de a ne vrăji cu mici bijuterii muzicale din Bach, Mozart, Chopin…
Ne-au povestit, de pildă, despre o noapte magică în care Enescu s-a lăsat vrăjit de sunetele unor talange care au sfâșiat aerul de seară, amestecându-se miraculous cu sunetele unor clopote de biserică…
[arve url=”https://youtu.be/6CdKHY4as3Q” /]
Dar ne-au amintit și de minunile ascunse în compozitori precum Constantin Silvestri (și a sa spectaculoasă odă închinată bețivilor – Bacanale), dar și de Cornelia Tăutu – o personalitate discretă, delicată, care s-a stins prin februarie și care ne-a lăsat moștenire Sursum corda – o meditație asupra unui fragment care apare și în liturghia catolică sau ortodoxă – Sus să ne înălțăm inima…
[arve url=”https://youtu.be/WDbFd8oBEkg” /]
