În urma ploilor care s-au abătut în ultimul timp asupra județului, are de suferit și infrastructura! Drumul care face legătura între Bistrița și Jelna se surpă văzând cu ochii. Deși situația se agravează de la o zi la alta, nu se poate face nimic. Până nu vin bani de la Guvern.
Ploile din ultima vreme lasă efecte serioase în urma lor. Drumul care duce spre Jelna, imediat după intersecția cu Valea Ghinzii o ia la vale! O bucată mare din acesta s-a surpat, amenințând o întreagă bandă de circulație.
Bistrițeanul.ro a scris despre această situație încă de acum două zile. Puteți reciti materialul mai jos.
La acea vreme, viceprimarul Cristian Niculae spunea că se așteaptă banii de la Guvern pentru a putea demara lucrările de reconstrucție. Până vin banii de la stat, autoritățile au montat doar niște stâlpi pentru a evita o nenorocire, deși drumul se surpă de la o zi la alta, lăsând un gol din ce în ce mai mare.
„Suntem în faza în care s-a constitut comisia de evaluare a pagubelor din întreg județul. Toate pagubele identificate vor fi centralizate și trimise domnului prefect. Abia după aceea se va face o solicitare către Guvern pentru accesarea fondului de rezervă. În această situație banii ar trebui să fie alocați destul de repede. Se va interveni la remedierea tuturor pagubelor în funcție de gravitatea acestora. Drumul care duce spre Jelna se va regăsi cu siguranță pe lista cu priorități”, spune Mihai Ruști, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, pentru Bistrițeanul.ro.
Vă reamintim că județul Bistrița-Năsăud se află în continuare sub atenționare COD GALBEN de inundații până la ora 23:45.