0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO. Minuni, la Mărișelu: „Oameni care vibrează și simt lucrurile mult mai profund decât credem noi”

Ajuns la ediția cu numărul 7, Festivalul de teatru „La Hanul lui Mânjoală” din Mărișelu a debutat sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” din Bistriţa – cu o conferință deosebit de provocatoare.

Teatrul – valoare educativă, culturală şi spirituală” a fost tema disecată de profesori, elevi și alți pasionați de teatru alături de actrița Elena Ivanca de la Teatrul Național din Cluj-Napoca și profesoara Nelia Nicula de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean.

Drd. Smaranda Mureșan de la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud a rostit câteva cuvinte de bun venit, Gavril Țărmure, managerul instituției, a lăudat și felicitat inițiativa tinerilor din Mărișelu, iar prof. drd. Ioan Ioja, directorul Casei Corpului Didactic din Bistrița a susținut o prezentare cadrelor didactice aflate la eveniment, despre importanța teatrului în educație și tehnicile de valorificare a teatrului în activitățile didactice.

Lectorul universitar dr. Elena Ivanca, una dintre cele mai apreciate actrițe ale Naționalului din Cluj –  a pornit de la conceptul că Omul nu este întreg decât atunci când se joacă – vorbind apoi despre selecția micilor actori, necesitatea de a renunța la orice ar insinua o competiție, locul de întâlnire – pe cât posibil altul decât intimidanta sală de clasă.

Elena Ivanca a vorbit și despre bucuria de a descoperi copiii talentați alături de care se poate scrie și trăi viața noastră și a altora: „Ați fost aleși să dăruiți lumină din lumina pe care o purtați în inimă și minte…”, a mai spus actrița Elena Ivanca, explicând pentru Bistrițeanul.ro că a primit invitația de a face parte din acest proiect ca pe un dar.

Și cred atunci când primești un asemenea dar, nu trebuie decât să-i mulțumești lui Dumnezeu că ți-a scos în cale niște oameni care vibrează și simt lucrurile mult mai profund decât credem noi. Faptul că acești tineri organizatori sunt de la țară le sporește încă o dată valoarea. Ei au întâlnire cu natura, cu simplitatea și cu adevărul – poate mai mult decât noi, în gălăgia marilor orașe”, a mai mărturisit actrița.

Cât este de benefic teatrul pentru profesori…?

„În primul rând cred că rolul meu aici este să le pun oglinda în față și să le arăt cât de importanți sunt ei în viața copiilor noștri. Cred că dascălul, după medic în mâinile căruia îți pui viața, este cel mai important om al societății. Pentru că și eu, în fiecare dimineață pun în brațele lor sufletul copiilor mei. Iar când vorbești despre copii – nu încape nicio altă dorință decât să le fie lor bine…”, a mai spus Elena Ivanca.

Foarte important ar fi să accepte că există metode alternative, prin care putem atrage copilul într-un alt univers, o altă lume. Chiar dacă pare ușor poetic ceea ce spun – prin mijloacele pe care teatrul le oferă, profesorii se pot apropia altfel de copii. Cred că ar trebui să nu piardă prilejul, atunci când asemenea evenimente se întâmplă și să participe cu toată deschiderea: pentru că nu este vorba despre cel care e invitat, ci despre cel care stă în sală, cu care trebuie să ai un dialog și să-i răspunzi unor întrebări care poate îl ajută în a-și completa ceea ce urmărește el cu copiii…”, a subliniat actrița.

A fost prezentată, cu acest prilej, și cartea „Poveștile Paștelui. Tradiții vii în Bistrița-Năsăud”, scrisă de etnologul Menuț Maximinian – o impresionantă colecție de obiceiuri și tradiții care se întâmplă în satele din județ, în preajma sărbătorilor de Paști.

Au început de la un nivel modest, dar frumos și decent…

Totul a pornit de la ambiția și pasiunea unei echipe de tineri din Mărișelu, profesori și învățători la școala gimnazială din localitate: „Suntem o echipă a Școlii Gimnaziale Mărișelu care a inițiat acest proiect și activitățile din La Hanul lui Mânjoală: adică o conferință intitulată Teatrul – valoare educativă, culturală și spirituală, la care se adaugă festival-concurs de teatru care se  desfășoară la Căminul Cultural din Mărișelu”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Grigore Turșanu, învățătorul din Mărișelu care a inițiat festivalul de teatru alături de colegul său – Maxim Ometiță.

Conferința a avut un grup țintă de 60 de persoane, între care părinți, elevi, cadre didactice din învățământul de masă și special. Pentru că teatrul poate fi o tehnică, un mijloc destul de eficient și atractiv pentru elevi. Rezultatele sunt deosebite, pentru că teatrul are capacitatea de a atinge atât dimensiunea cognitivă, cât și pe cea socio-emoțională în educarea elevilor. Am descoperit că este atât de important încă din primul an de învățământ, când am cunoscut un profesor de religie care a pus bazele unei piese de teatru… Am observat atitudinea pozitivă a elevilor, un elan extraordinar, elevi care aveau o situație la învățătură nu tocmai strălucită, au reușit să-și găsească rolul, locul și să-și dezvolte impresionant propria personalitate…”, ne-a povestit Grigore Turșan.

La Mărișelu activează două trupe de teatru – Domino și Domino Junior, la ciclul primar și cel gimnazial: „Chiar și la orele de istorie introduc și integrez teatrul în lecție: îi pun pe copii să devină personaje ale unor povestiri istorice. Implicându-i astfel pe copii, rugându-i, de pildă, să interpreteze rolul lui Ștefan cel Mare, cred că reușește să asimileze mult mai bine informația…”, a recunoscut tânărul învățător.

Am început de jos, de la un nivel modest, dar frumos și decent. Școlile de pe Valea Șieului au venit, au concurat, ne-am bucurat împreună, și ne-am gândit de ce să nu dăm șansa și altor școli din județ… Așa am trecut la nivel județean, apoi regional… Sperăm să ajungem cât se poate de departe. Se vede un adevărat progres mai ales la trupele care participă cu o anumită consecvență. Este o adevărată evoluție, ceea ce este extraordinar, din punctul meu de vedere: chiar am reușit să devenim un fundament pentru evoluția lor…”, ne-a mai mărturisit Grigore Turșan,

Profesorul George Ignat, directorul școlii din Mărișelu în care învață 270 de copii, a mărturisit pentru Bistrițeanul.ro că nu au început acest proiect cu gândul de a demonstra cuiva ceva: „Nu ne dorim neapărat să fim perfecți, să arătăm cine știe ce, tot ceea ce facem – facem pentru noi și pentru copiii noștri, pentru cei care vor participa și vor fi alături de noi… Am ajuns la ediția cu numărul 7, iar tinerii voluntari care ne-au ajutat la organizarea proiectului sunt foști elevi ai școlii noastre, care au participat, de-a lungul anilor în diferite piese de teatru. Cum să nu te declari mulțumit și bucuros când îi vezi atât de implicați? Suntem foarte mândri să îi vedem fericiți, frumoși, civilizați, realizați, la școli bune din țară…”, a mai spus George Ignat.

După conferința desfășurată la Biblioteca Județeană din Bistrița, a urmat festivalul de teatru de la Mărișelu: pentru câteva ore bune, pe scena Căminului cultural au urcat trupe de teatru din Sălaj, Suceava, Mureș – alături de trupe de copii de la Clubul Copiilor din Năsăud și Beclean, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean, Școala Gimnazială „Paul Tanco” din Monor, Școala Gimnazială din Șieu și din Mărișelu, Liceul Teoretic „C.R Vivu” din Teaca. Au fost trei categorii în festival: Monolog, Ciclul primar, Ciclul Gimnazial și Liceal.

Foto deschidere @ comunamariselu.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...