0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO: Un fel de răspuns pentru manelele din București…

Au fost suficiente câteva instrumente neconvenționale precum buciumul sau basflugelhornul și pasiunea unor muzicieni – pentru a plămădi și la Bistrița un eveniment unic în sfera jazz-ului ethno, un fel de răspuns la manelele din București. Duelul viorilor – în 3 aprilie, la Bistrița!

Un concert extraordinar, zilele trecute, la Sinagoga din Bistrița și o impresionantă incursiune în lumea unor instrumente neconvenționale: Elena Gatcian (pian, voce), Eugen Tabos (chitară), Eugen Amarandei (contrabass), Theo Popescu (baterie) și Liviu Mărculescu – trombon, basflugelhorn, bucium – au prezentat la Bistrița albumul Balkanamera JazzQ – Mioritic Stuff.

Îl cunosc pe Liviu Mărculescu de când eram împreună studenți, la Conservatorul din Iași, unde, împreună cu alți instrumentiști de la Filarmonica și Opera din Iași a pus bazele unui big band alături de care marea artistă Anca Parghel a debutat la Festivalul Internațional de Jazz din Sibiu… Liviu Mărculescu a cântat în mai multe formule, este extrem de imaginativ și plin de fantezie…”, a explicat Gavril Țărmure, amintind și de compact discul dedicat lui Cornel Stroe – un percuționist de jazz avangardist care a murit subit, în 2017.

Gavril Țărmure a povestit celor prezenți la Sinagogă că acum mulți ani de zile, alături de Hary Tavitian, muzicianul Cornel Stroe a fost invitat și la Bistrița de câteva ori.

Bistrița a devenit deja un pol important al culturii în România, și nu o spun doar eu, o spun mulți alți artiști importanți, pentru că aici se întâmplă evenimente comparabile cu cele din marile orașe precum Cluj, Iași, Timișoara sau București… De aceea vin cu mare emoție aici, de fiecare dată…”, a mărturisit Liviu Mărculescu.

Muzicianul și-a prezentat colegii și piesele interpretate de pe albumul Mioritic Stuff, povestind publicului detalii impresionante despre instrumente, despre buciumul din Câmpulung căruia i-a dedicat o piesă sau despre compoziția pe care și-a închipuit-o drept „un fel de răspuns la ce se întâmplă la noi în țară și la maneaua din București…

[arve url=”https://youtu.be/eglRs9XyNH4″ /]

„Întemeiat în anul 2010 la Constanța de regretatul baterist/percuționist de jazz&blues Corneliu Stroe (… ) grupul Balkanamera aparținând compartimentului stilistic ethno jazz, cultivă cu perseverență un melanj insolit de jazz nord american, cu influențe latino cu unele aluzii funk, cu timbruri, elemente de melodicitate și metrica tipice folclorului dobrogean, balcanic, particularizat printr-un vădit ambient oriental, conglomerat subsumat unui limbaj modal specific”, afirma Florian Lungu despre trupa condusă de Liviu Mărculescu.

[arve url=”https://youtu.be/LQf6mG0L3BM” /]

Nu ratați astă-seară, la Sinagogă, un recital extraordinar susținut de membrii orchestrelor Operei Române Cluj și Filarmonicii Transilvania Cluj – din Ansamblul Rückert. În program: Antonín Dvořák – Cvintet de coarde op. 77 și Ludwig van Beethoven – Septet op. 20.

În 3 aprilie, de la ora 19:00 la Sinagoga din Bistrița – Duelul Viorilor, „colectia de primăvară” Violoniștii Liviu Prunaru (vioara Stradivarius) și Gabriel Croitoru (vioara Guarneri del Gesu), acompaniați de pianistul Horia Mihail au ales un program extrem de atractiv pentru public!

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură, în parteneriat cu Societatea de Concerte Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...