-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

GRAV: Rămânem fără medici de familie! Ce măsuri se solicită:

O mare problemă discutată astăzi a fost cea a medicilor de familie. 40 dintre aceștia se vor pensiona în următorii ani și nu sunt persoane interesate să le ia locul. S-a propus o măsură pe termen scurt și se caută variante pe termen mediu și lung.

În următorii ani, județul nostru riscă să rămână fără medici de familie. Vârsta acestora este înaintată, așa că zeci de medici de familie vor ieși din sistem.

Problema a fost ridicată de medicul stomatolog Gabriel Dan Biriș.

Este de datoria mea să vă informez că sunt probleme cu medicina de familie. Medicina primară este asigurată de medicii de familie, care asigură și interfața dintre pacienți și clinici, spitale, etc. Media de vârstă a medicilor de familie din județul nostru este de 59 de ani. În următorii ani, se vor pensiona, conform legii actuale, 40 de medici. Și din păcate, un singur conjudețean de-al nostru este înscris la specialitatea medicină de familie. Deci viitorul nu sună deloc bine”, a spus medicul Biriș, prezent azi la ședința de Consiliu Județean.

Acesta a venit cu propunerea de a face mai atractivă medicina de familie: „Să diminuăm stagiul de la trei ani la un an, cu obligativitatea ca – în următorii cinci ani – absolvenții să se ducă la un curs de o lună, în fiecare an, pentru a-și însuși cunoștințe noi. Și minim triplarea sau cvadruplarea numărului de locuri. Din păcate, medicina de familie nu prezintă niciun interes pentru viitorii absolvenți”, a mai spus acesta.

O variantă de rezolvare pe termen scurt a problemei ar fi ca medicii actuali să-și continue profesia, chiar dacă au atins vârsta de pensionare.

„Dacă medicul care prestează la ora asta servicii medicale în relație cu Casa de Asigurări, are avizul medicilor, Colegiului Medicilor, adică are dreptul de liberă practică și un aviz de psiholog – el este în stare, în cele mai bune condiții, să presteze servicii medicale, să nu fie restricționat de limita de vârstă”, a propus doctorul.

Președintele CJ a solicitat ca toate aceste probleme să fie puse „pe hârtie”.

Din discuțiile purtate de mine cu doamna ministru Pintea, în luna aprilie ea va fi la Bistrița. Și voi discuta cu ea și despre aceste probleme. Alte variante oricum în afară de o modificare de legislație, nu văd. Ne interesează, că reprezentăm pe cetățeni, dar noi mai mult nu putem face. Dar putem face propunerile de rigoare”, a spus Radu Moldovan.

Președintele CJ a subliniat faptul că managerul Spitalului, Gabriel Lazany, a spus că aceeași problemă se întâmpină și la alte departamente.

Sunt cinci posturi scoase la concurs pentru medicina de urgență. Și, deși salariile sunt atractive și se dau sporuri de 85%, nu vine nimeni, pentru că e greu. Locurile sunt neocupate la rezidențiat. Trebuie găsite soluțiile necesare. Și varianta dumneavoastră pe termen scurt e bună. Dar trebuie găsite variante pe termen mediu și lung. Și sunt de găsit soluții. Pentru că în urmă cu cinci ani, cea mai mare problemă care se dezbătea aici era cea a medicilor de la Spitalul Județean. Și vă aduc aminte că numai anul trecut au venit 40 de medici noi. Deci sunt lucruri care se pot rezolva. Trebuie găsite facilități și oferite soluții atractive pentru zonele deficitare: medicina de urgență, anestezie, ATI și medicii de familie”, a concluzionat Radu Moldovan.

Conform rapoartelor existente, deja există UAT-uri în județ unde se simte lipsa medicilor de familie.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...