Trei bărbați ce aveau un comportanment ciudat au fost văzuți de un echipaj al poliției, în timp ce intrau într-o scară de bloc. Polițiștii i-au urmărit și i-au prins exact când forțau ușa unui apartament. Acum sunt reținuți și se pare că mureșenii nu erau la prima tentativă. Au reușit să spargă alte două apartamente înainte.
De Mărțișor, polițiștii și-au făcut cadou capturarea, în flagrant, a unor spărgători de apartamente.
Mai exact, în timp ce un echipaj al Biroului Ordine Publică era în patrulare, a văzut trei bărbați ce intrau într-o scară de bloc. Comportamentul acestora li s-a părut ciudat, așa că au decis să îi urmărească.
Zis și făcut!
„I-au urmărit pe cei trei, iar la scurt timp i-au surprins în flagrant delict, după ce au forțat ușa unui apartament, din care încercau să sustragă bunuri. Ulterior, polițiștii au stabilit faptul că cei trei au vârste cuprinse între 26 de ani și 38 de ani și sunt din Târnăveni, județul Mureș”, explică reprezentanții IPJ BN.
În urma cercetărilor extinse, polițiștii au descoperit că cei trei, ajutați de un bărbat de 51 de ani, tot din Târnăveni, au mai furat și din alte două apartamente din Bistrița. Aceștia ar fi sustras bani și bijuterii, în valoare de aproximativ 6000 de lei.
„Cei trei bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați Judecătoriei Bistrița, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de către Biroul de Investigații Criminale în cadrul unui dosar penal de furt calificat”, se arată în comunicatul remis presei de către reprezentanții IPJ BN.