9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Situația REALĂ a școlilor din Bistrița-Năsăud cu wc-uri în curte

Care este situația reală a școlilor din Bistrița-Năsăud cu toalete în curte? „Este o chestiune de care ne întreabă toată lumea în ultima perioadă, inclusiv Avocatul Poporului. Avem interpelări și adrese de la toate instituțiile referitor la existența școlilor sau structurilor cu grupuri sanitare în curte, câți elevi învață în aceste condiții și care sunt motivele care au dus la această situație. Ne-am actualizat și noi baza de date, pentru că că de la o etapă la alta, în multe comune se rezolvă problemele”, a admis inspectorul școlar general Camelia Tabără.

Procentul real al unităților care nu beneficiază de servicii de apă/canalizare este de 5,9% și este în continuă scădere. „Avem practic în această situație 19 unități în care învață 675 de elevi. Multe sunt spații închiriate, în multe dintre ele sunt în curs de finalizare lucrările de apă-canal din comuna respectivă, în timp ce altele sunt propuse pentru închidere…”, a subliniat Camelia Tabără, șeful Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud.

Lipsește apa curentă și canalizarea la Școala Primară Budești-Fânațe (10 elevi), Școala Primară Țăgșoru (Budești / 10 elevi), Școala Primară Visuia (Miceștii de Câmpie / 29 elevi), Școala Primară „Dimitrie Cojocaru” Slătinița (Bistrița / 40 de elevi) și  Grădinița cu Program Normal din Mogoșeni (Nimigea / 9 preșcolari).

Este vorba despre spații închiriate la Grădinița cu Program Normal Nr. 2 din Tiha Bârgăului (13 preșcolari), Școala Primară Nr. 2 Izvor Parva (Parva / 14 elevi), Școala Primară Case Parva (Parva / 10 elevi), Grădinița cu Program Normal Izvor II Parva (11 preșcolari), Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Sîngeorz-Băi (38 preșcolari) și Grădinița cu Program Normal După Someș din Ilva Mică (13 preșcolari).

La Școala Gimnazială din Petriș (Cetate / 104 elevi) se derulează un proiect aflat în faza de licitație, iar la Grădinița cu Program Normal din Sângeorzu Nou (Lechința / 31 preșcolari) există proiect pentru o nouă grădiniță.

La Școala Gimnazială Bozieș (Chiochiș / 49 elevi), Școala Gimnazială Hălmăsău (Spermezeu / 23 elevi), Școala Gimnazială Șieu Odorhei (146 elevi) și la Școala Primară Cușma (Livezile / 50 de elevi) este vorba de clădiri în reabilitare.

La  Școala Gimnazială Vermeș (Lechința / 62 elevi) a fost, de asemenea, demarat un proiect de reabilitare, singura unitate propusă spre desființare fiind Școala Primară Chiraleș din Lechința, unde învață 13 elevi.

Foto @ Arhiva

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: