0.2 C
Bistrița
luni, noiembrie 25, 2024

După ce laptele a ajuns cu viermi la copii, firmele responsabile ar putea scăpa fără sancțiuni

Un bax cu cutii de lapte pentru elevi a șocat conducerea școlii din Rodna. Pe unele cutii existau larve, așa că niciuna nu a fost dată spre consum. DSVSA BN face eforturi pentru a lua la bani mărunți cele două firme care se ocupă de producerea și distribuirea laptelui.

Un incident șocant a avut loc la școala din Rodna. Într-un bax sigilat au fost descoperite cutii cu lapte ce aveau larve pe ele.

Lapte cu viermi într-o școală din județ! Incidentul a ajuns la urechile autorităților

Conducerea Liceului Tehnologic „Florian Porcius” a anunțat conducerea Inspectoratului Școlar, iar apoi a trimis baxul înapoi. Reprezentanții DSVSA BN încearcă să ia firmele responsabile la bani mărunți, însă procesul poate fi îngreunat de „greșeala” conducerii școlii.

„Noi ne-am sesizat din presă. Conducerea școlii nu ne-a anunțat și pe noi. Mai mult, ei au dat înapoi baxul cu cutiile respective. Noi nu am apucat să le vedem. Acum facem notificări către cele două direcții DSVSA, din Suceava, unde e firma distribuitoare și din Alba, de unde e firma producătoare. Ideea e că există o procedură de retragere a produselor care nu corespund normelor. Dacă s-a respectat legislația, și procedura de retragere a fost făcută cum trebuie, atunci vom putea găsi cutia în care au fost găsite larvele. Doar că am înțeles că cei din conducerea școlii au dat cutia și au primit alta la schimb. Vom vedea dacă vor putea colegii din Suceava sau Alba să găsească cutia respectivă”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, șeful DSVSA BN, Ioan Bogolin.

Acesta a declarat că din datele primite de ei și din analizarea fotografiilor, baxul avea data de expirare încă valabilă. Cu toate acestea, ar fi trebuit analizată data de expirare de pe fiecare cutie de lapte aflată înăuntru. Din cele 21 de cutii de lapte ce se aflau în bax, două s-ar fi spart și lapte a curs, ceea ce ar fi dus la formarea larvelor.

Oricum, din informațiile deținute de noi, larvele erau deja uscate. Ceea ce înseamnă că acestea s-au format cu mult timp înainte. Astfel, șansele ca acestea să fi apărut în timpul de depozitate în incinta unității școlare e foarte mic, spre 0. Baxul era sigilat, deci larvele au apărut cu mult timp înainte. Așa cum spuneam, dacă s-a urmărit procedura de retragere, atunci vedem cine a retras produsul și putem analiza cutia”, a mai spus Bogolin.

Șeful DSVSA BN a explicat că larvele erau doar pe cutii. Însă, din cauză că ei nu au văzut cutiile, efectiv, fiind deja returnate când au ajuns ei la unitatea școlară, nu se pot pronunța dacă și laptele a fost afectat.

Chiar dacă larvele se aflau doar pe cutii, trebuiau luate mostre și din lapte, din produs. Nu putem ști dacă și acela a fost infestat sau nu. Oricum, am înțeles că din baxul respectiv nu s-a dat nicio cutie de lapte. Sperăm, așa cum am spus, să putem găsi baxul respectiv, să analizăm și să vedem ce măsuri se pot lua. Dacă retragerea produsului nu s-a făcut conform procedurii, atunci firma responsabilă va fi sancționată pentru acest lucru. Cel mai bine era să fi fost și noi anunțați și să fi putut analiza baxul, larvele și laptele”, a concluzionat Ioan Bogolin, șeful DSVSA BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele. La Materom Skoda ai parte de reduceri speciale valabile până în 31 decembrie!

Se fac angajări la Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea, MasterFoam, RCB Electro și Delice Pan

Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea își mărește echipa. Se oferă pregătire și suport complet pentru dezvoltarea în lucrul cu copiii neurotipici. Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. Oferta completă, mai jos: 

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...